Politic
Emmanuel Macron și Donald Trump pledează pentru un nou acord cu Iranul
Emmanuel Macron se află de luni în prima vizită oficială organizată de către omologul său american, Donald Trump, de la preluarea mandatului în anul 2017.
Cei doi au vorbit vorbit marţi despre dorinţa lor de a se ajunge la un „nou” acord cu Iranul, constatând dezacordul lor în privinţa textului actual privind programul nuclear al Republicii Islamice, care pare mai fragilizat ca niciodată.
Preşedintele american şi omologul său francez, care a insistat îndelung asupra complicităţii lor, au rămas evazivi în ce priveşte conturul şi amploarea acestor noi negocieri, dorite de amândoi, dar care urmează să întâmpine opoziţia fermă a Teheranului.
„Dorim să putem lucra asupra unui nou acord cu Iranul”, a afirmat Emmanuel Macron. Acesta a amintit posibilitatea ca omologul său american să-şi pună în aplicare promisiunea de campanie şi să renunţe la acest text vizând să împiedice Iranul să se doteze cu bomba atomică.
„Nu rupem un acord pentru a nu merge nicăieri, construim un nou acord care este mai larg”, a continuat el, subliniind dorinţa sa de a aborda „toate subiectele regiunii”, printre care Siria şi activităţile balistice ale Republicii Islamice.
Citește și: Vizită istorică! Emmanuel Macron și soția sa au ajuns în SUA. Vor discuta despre acordul SUA cu Iran
Liderul de la Casa Albă, care s-a pronunţat pentru un nou text pe baze „solide”, a acuzat din nou, în cursul unei conferinţe de presă comune, acordul „ridicol” încheiat de predecesorul său democrat Barack Obama.
Citește și: Donald Trump îndeamnă Coreea de Nord să renunțe la tot arsenalul nuclear
„Vom vedea ce se va întâmpla după 12 mai„, a spus el, referindu-se la scadenţa la care va lua o decizie privind acest acord încheiat în 2015, după ani de negocieri, între Iran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania).
Emmanuel Macron: Nu există un plan B pentru a împiedica Iranul să fabrice bomba atomică
În ultimele zile, Rusia, China şi Marea Britanie au pledat pentru menţinerea acordului, sprijin substanţial pentru Emmanuel Macron care a repetat la sfârşitul săptămânii trecute că nu există „un plan B” pentru a împiedica Iranul să fabrice bomba atomică.
Foto: Hepta.ro