Liviu Dragnea a declarat, joi, că nu a vorbit cu premierul Sorin Grindeanu şi ministrului Justiţiei, Florin Iordache, despre proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Președintele PSD a spus că aşteaptă să vadă ”o linie clară” în această chestiune.
”În subiectul ăsta trebuie să vorbiţi cu Guvernul. Cu premierul şi cu ministrul Justiţiei. Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor să facă, aştept şi eu să văd totuşi o linie clară. Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru”, a declarat Liviu Dragnea.
Potrivit unor surse social democrate citate de news.ro, ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale nu vor fi retrase. Luni, după consultările publice de la Ministerul Justiţiei, Florin Iordache va decide forma în care măsurile vor fi adoptate: prin OUG, prin angajarea răspunderii sau prin proiect de lege.
Potrivit acelorași surse, ministrul Iordache are libertate deplină în ceea ce priveşte adoptarea celor două măsuri – graţierea şi modificarea codurilor penale.
De asemenea, plafonul pentru abuzul în serviciu va rămâne 200.000 de lei. Perioada în care se poate depune plângerea vizând o faptă de abuz în serviciu va rămâne tot trei luni şi, la fel, pedepsele pentru abuz în serviciu rămân între şase luni şi trei ani de închisoare sau amendă.
”Vrem să evităm transformarea unora în delatori de profesie. Dacă doi fură împreună, unul dintrei ei, ca să scape, poate depune plângere după cinci luni. Nu, prietene, să depună imediat după ce a furat”, au mai precizat sursele citate.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-26T20:42:56+02:00 20:42
Acest site foloseste cookies.
Read More