Politic
Klaus Iohannis a făcut anunțul mult așteptat: „Se redeschid piețele”
Președintele Klaus Iohannis a făcut anunțul mult așteptat. Piețele din România se deschid la finalul acestei săptămâni. Reamintim faptul că aceste au fost închise, din cauza exploziei numărului de cazuri de infectări cu coronavirus. Șeful statului a făcut anunțul în timpul unei vizite la centura ocolitoare a județului Bacău.
Se redeschid piețele
Șeful statului a declarat, în urmă cu puțin timp, că se redeschid piețele din România. Declarația a fost făcută de Iohannis la Bacău, acolo unde președintele a participat la deschiderea tronsonului de autostradă A7, varianta ocolitoare a Bacăului.
Iohannis a precizat că aceasta este o veste bună pentru producători și pentru românii care vor vrea să-și facă rezerve pentru sărbătorile de iarnă.
„Am decis ca de la sfârșitul acestei săptămâni să fie redeschise piețele, după consultări cu specialiștii”, a declarat șeful statului.
Reamintim faptul că piețele agroalimentare din țara noastră, care funcționează la interior, au fost închise la începutul lunii noiembrie când premierul Ludovic Orban a precizat că aceasta este una dintre măsurile luate în lupta împotriva coronavirusului.
Șeful statului a fost prezent astăzi la Bacău, acolo unde se construiește centura ocolitoare a județului.
“Vorbim practic despre primul tronson de autostradă din regiunea Moldovei, cei 16 kilometri la profil de autostradă, din cei 31 de kilometri din centura Bacăului. (…) Practic, în noiembrie anul trecut am preluat acest obiectiv la un stadiu fizic de 27% şi iată îl aduce astăzi, în 12 luni, cu un antreprenor serios, la 100%”, a declarat ministrul Lucian Bode.
Proiectul VO Bacău trei sectoare, după cum urmează: Sectorul nr. 1: legatura rutieră DN 2 (sud Bacău) cu DN 2 (nord Bacău), în lungime de 20,180 km sector ce se suprapune cu viitoarea Autostrada Moldova A7 între km 2 + 413 și km 18 + 682; (16,269 km)
Sectorul nr. 2: legatura rutieră de la nord de Bacău între DN 15 și DN 2 în lungime de 3,160 km;
Sectorul nr. 3: legatura rutieră de la sud de Bacău între DN 2 și DN 11, în lungime de 7,360 km.Contractul de circa 668 milioane de lei a fost semnat în decembrie 2018, după un an de licitație, iar lucrările efective au început în martie 2019.
Contractul are un termen de proiectare și execuție de 3 ani pentru toată centura (16,27 km de autostradă plus 14,54 km de drum național cu o bandă pe sens).