Klaus Iohannis s-a întâlnit cu avocatul poporului, Victor Ciorbea, la ora 12:00. Președintele a anunțat această întâlnire în timpul ședinței de la CSM.
Update, ora 12:18: Victor Ciorbea, declarații după întâlnirea cu Iohannis:
„Vom analiza aceste argumente prezentate de președinte și vom încerca să luăm o decizie în cel mai scurt timp. Dacă citim legea, legea așa spune. Analizăm și vedem ce se poate face.”, a declarat Victor Ciorbea.
Update, ora 12:16: Declarații Klaus Iohannis după întâlnirea cu avocatul poporului:
„Împreună cu juriștii am căutat documente și am găsit. Există un precedent din octombrie 2013, când avocatul poporului de atunci a atacat o ordonanță pe inslvență. Curtea Constituțională a decis că este corectă sesizareea. Deci se poate fără niciun fel de problemă. Aceste date le-am pus la dispoziția avocatului poporului și speranța mea este că până mâine sau poimâine va lua decizia corectă.
Cu siguranță va trebui avocatul poporului să se uite puțin și în jur să vadă că România este revoltată. Aceste lcururi nu pot fi ignorate. Aceste proteste sunt la noi, în România.”, a spus Klaus Iohannis după întâlnirea cu avocatul poporului.
Știre inițială: Klaus Iohannis a anunțat în timpul ședinței CSM că îi va face o vizită avocatului poporului.
„Nu ne-am văzut demult, nu mi-e dor de el dar vreau să-i transmit personal că aşteptăm cu toţii o luare de poziţie.”, a spus Iohannis.
Victor Ciorbea a declarat că legile și ordonanțele de urgență pot fi atacate la Curtea Constituțională după ce intră în vigoare.
Victor Ciorbea a precizat că dacă OUG privind codurile penale intră în vigoare peste 10 zile. Avocatul Poporului nu are acum nicio competenţă de analizare a unei eventuale sesizări a CCR.
Citește și: CSM a votat în unanimitate: Va sesiza CCR
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au votat în unanimitate, la vedere, sesizarea Curţii Constituţionale.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-02-01T12:22:17+02:00 12:22
Acest site foloseste cookies.
Read More