Politic

Liviu Dragnea demisionează din PSD? Dragnea: PSD trebuie să își aleagă un candidat. O propun pe Firea

Liviu  Dragnea ar urma să demisioneze din fruntea PSD, conform stiripesurse.ro. Același site susține că fotoliul lui Dragnea ar urma să fie preluat de Lia Olguța Vasilescu.

În declarația de presă făcută de Liviu Dragnea dupa publicarea rezultatelor la alegerile Europarlamentare și Referendum 2019 realizat de Avangarde și Curs, Liviu Dragnea o propune pe Gabriela Firea candidat pentru prezindențiale.

Citește și: Rezultate Exit Poll Avangarde și Curs Alegeri Europarlamentare 2019 ora 19:00, PSD scade dramatic

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, după închiderea secțiilor de votare, că își asumă responsabilitatea rezultatului de la urne, dar va face asta în ședința Comitetului Executivului Național.

„În mod special să le mulțumesc românilor car au votat cu PSD care și-au păstrat încrederea în programul nostru de guvernare, în ceea ce am făcut pentru viața loc, pentru creșterea economică a României. Nu sunt niște rezultate care să bucure PSD. Trebuie făcute analize foarte rapid și serios în partid. Am înțeles că un coleg de al meu a avut o propunere. Vreau să vă spun ceva. Eu în viața mi-am asumat și ce nu am făcut și ce am făcut”, a declarat Liviu Dragnea.

„Și la fel o să fac și acum, împreună cu colegii mei, dar eu nu îmi asum astfel de lucruri pe Facebook, ci într-o discuție serioasă în CEx”, a mai spus Dragnea.

Marian Oprișan a transmis o scrisoare deschisă pe Facebook, în care cere demisia lui Liviu Dragnea:

„Liviu Dragnea sa demisioneze!

Prieteni,

Noi, cei din PSD, am înțeles că încrederea covârșitoare cu care am fost investiți în 2016 este o responsabilitate imensă. Am pus suflet, am muncit ca nouă, tuturor românilor să ne fie mai bine! Ca om politic, care am fondat PSD, nu am putut însă să ignor faptul că niște calcule meschine și o politică de resurse umane complet neinspirată și total autistă la vocea societății civile și a membrilor PSD au făcut ca munca și performanțele din ultimii doi ani de zile să compromită încrederea covârșitoare care ne-a fost acordată de poporul român.

Cifrele de la ieșirea din secțiile de vot, dar și sentimentul general al electoratului ne dau măsura eșecului conducerii Partidului Social Democrat în frunte cu Liviu Dragnea. Trebuie să ne asumăm realitatea: în numele interesului personal și a unor calcule meschine, Dragnea a reușit să compromită încrederea covârșitoare care ne-a fost acordată de poporul român în 2016. De la 45% dintre voturi am ajuns, din cauza egoismului și incompetenței servile, pe poziția a doua sau chiar a treia în unele orașe. Concluzia este una singură, în inima oricărui PSD-ist adevărat, precum și în majoritatea secțiilor de votare: Dragnea trebuie să plece! Nu mâine, nu după vreo negociere de culise, ci acum!

Cu toată campania mediocră a opoziției, cu toată creșterea economică de partea noastră, Dragnea a trădat așteptările alegătorilor noștri. Social democrația are nevoie de suflet, de conectare la nevoile oamenilor, dar și de curajul de a spune lucrurilor pe nume și de mintea de a face ce trebuie.

În acest moment trebuie să începem reforma PSD. Cu limpezime și curaj. Avem nevoie urgentă să ne reapropiem de alegătorii noștri, de România adevărată care ne susține și pe care o susținem. Pe lângă despărțirea de Dragnea și echipa sa, propun trei direcții de acțiune imediată: promovarea liderilor care au demonstrat cu rezultate, un dialog constructiv cu familia social democraților europeni din care Dragnea ne-a exclus, revalidarea programului de guvernare după consultări deschise cu autoritățile locale și cu populația.

Trebuie să ne asigurăm că Partidul Social Democrat pe care românii și-l doresc se va consolida, de acum înainte, pe meritocrație și nu pe slugărnicie. Trebuie să ne dovedim a fi aceeași forță care a dus România în NATO și în Uniunea Europeană, cu toată încrederea partenerilor internaționali de partea noastră. Avem obligația să fim principalul sprijin și apărător al românilor de peste granițe, să lucrăm alături de și pentru diaspora. Doar așa vom putea fi mișcarea politică pe care România o cere.

Este momentul zero pentru PSD! Lansez invitatia tuturor celor care credem în social-democrație, inclusiv cei care au părăsit partidul din cauza lui Liviu Dragnea, să punem umărul la recâștigarea respectului și a demnității!

Al dumneavoastra, Marian Oprisan, Vicepresedinte PSD”.

Share
Scris de
Ioan Adi
Stiri Despre demisieliviu dragnea

Acest site foloseste cookies.

Read More