Guvernul condus de premierul desemnat Florin Cîţu a fost învestit miercuri de Parlament. Votul a fost unul cu bile, secret, iar mai multe de jumătate din voturile exprimate au fost pentru acordarea încredereii noului Guvern. A avut loc deja și prima ședință, în cadrul căreia au fost discutate mai multe aspecte importante.
Guvernul PNL – USR-PLUS – UDMR, condus de Florin Cîțu, a trecut de votul Parlamentului. Au fost 260 de voturi „pentru” și 186 „împotrivă”. Dintr-un total de 455 de parlamentari, au fost prezenți – 446, dintre care 446 au și votat. Voturi pentru acordarea încrederii Guvernului – 260; voturi contra – 186 și nicio abținere de la vot.
Florin Cîțu, premierul desemnat al României, s-a declarat convins că se poate baza pe actuala majoritate parlamentară și că această coaliție de centru-dreapta va fi una de lungă durată și nu crede că ar exista motive pentru care lucrurile să se schimbe în rău.
„Sunt sigur de această coaliție de centru-dreapta și suntem pregătiți de o guvernare de durată. Nu văd să se schimbe lucrurile”, a spus el.
Noul Guvern a avut deja și prima ședință din mandatul său. Nu a fost luată nicio decizie în adevăratul sens al cuvântului la adunarea de miercuri, ci doar au făcut o listă cu proiecte de Ordonanțe de Urgență care ar trebui adoptate cât mai repede, în cel mult o săptămână.
Premierul a decis că aceste proiecte trebuie să intre în procesul de avizare începând de chiar de joi, în timp ce Virgil Popescu, ministrul Energiei, a precizat că trebuie reluat circuitul de avizare inclusiv pentru proiecte mai vechi, care au deja avize. Un astfel de proiect de OUG este prelungirea valabilității voucherelor de vacanță.
Printre proiectele discutate la ședință se regăsesc și cele care se referă la prelungirea unor măsuri adoptate cu scopul de a combate pandemia, precum și cele pentru sprijinirea mediului de afaceri, care a fost greu încercat în aeastă perioadă dificilă.
Guvernul Cîțu are următorii membri:
Florin Cîţu (PNL) – prim-ministru
Dan Barna (USR-PLUS) – viceprim-ministru
Kelemen Hunor (UDMR) – viceprim-ministru
Nicolae Ciucă (PNL) – Ministerul Apărării Naţionale
Bogdan Aurescu (PNL) – Ministerul Afacerilor Externe
Alexandru Nazare (PNL) – Ministerul Finanţelor Publice
Lucian Bode (PNL) – Ministerul de Interne
Sorin Cîmpeanu (PNL) – Ministerul Educaţiei Naţionale
Virgil Popescu (PNL) – Ministerul Energiei
Adrian Oros (PNL) – Ministerul Agriculturii
Bogdan Gheorghiu (PNL) – Ministerul Culturii
Raluca Turcan (PNL) – Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
Cătălin Drulă (USR-PLUS) – Ministerul Transporturilor
Claudiu Năsui (USR-PLUS) – Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului
Stelian Ion (USR-PLUS) – Ministerul Justiţiei
Cristian Ghinea (USR-PLUS) – Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Vlad Voiculescu (USR-PLUS) – Ministerul Sănătăţii
Ciprian Teleman (USR-PLUS) – Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării
Cseke Attila (UDMR) – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Tanczos Barna (UDMR) – Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Eduard Novak (UDMR) – Ministerul Tineretului şi Sportului
Acest articol a fost actualizat la: 2020-12-24T13:25:32+02:00 13:25
Acest site foloseste cookies.
Read More