Connect with us

Politic

Răspunsul PSD, cu privire la cererea lui Iohannis de a ști despre fiecare ședință de Guvern: „Nu o să-l anunțe”

La doar câteva ore după ce Președintele României i-a transmis o scrisoare Vioricăi Dîncilă prin care îi solicită agenda de lucru a fiecărei ședințe de Guvern, cu cel puțin 24 de ore înainte, a venit și reacția PSD, în persoana senatorului PSD, Claudiu Manda.

Acesta a transmis luni că Executivul îl va anunța pe Președintele României doar despre subiectele care au legătură cu securitatea națională și ordinea publică.

„Din câte știu eu, președintele Klaus Iohannis poate să participe la ședințele de Guvern și poate să conducă ședințele de Guvern dacă sunt pe ordinea de zi a acelor ședințe chestiuni care vizează competențele domniei sale, apărare, ordine publică, nu mai le știu exact acuma pe toate, sunt prevăzute în Constituție.

Dacă nu au legătură cu domeniul de competență al domniei sale, am înțeles că Guvernul a spus că nu o să-l anunțe, motiv pentru care cred că a procedat corect”, a declarat Claudiu Manda, la Parlament.

Președintele României amintește de obligația comunicării agendei în Regulament

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis luni o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, prin care îi solicită agenda de lucru a fiecărei şedinţe a Guvernului.

Citește și: Klaus Iohannis: „Memoria martirilor din 1989, întinată de infractori în frunte cu Dragnea”

„În vederea exercitării prerogativelor stabilite de art. 87 din Constituţie, vă solicit să îmi transmiteţi agenda de lucru a fiecărei şedinţe a Guvernului.

Învederez că obligaţia comunicării este prevăzută de art. 39 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/ aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009″, arată şeful statului în scrisoare, potrivit Administrației Prezidențiale.

Citește și: Tudorel Toader: „Lucrăm la un proiect de OUG”. Ce spune despre amnistie și grațiere, cerute de Dragnea

Klaus Iohannis subliniază că, potrivit dispoziţiilor menţionate, agenda de lucru a şedinţei Guvernului se comunică autorităţilor publice interesate, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum şi documentele însoţitoare respective, cu cel puţin 24 de ore înainte de ziua şedinţei Guvernului.

foto: hepta.ro

2 Comments

2 Comments

  1. Andrei

    2019-01-09T17:45:37+02:00 at 17:45

    Ba dar dragnea ala puturosul nu mere la puscarie ce tampenie de tara ii asta

  2. anonim

    2018-12-18T14:52:21+02:00 at 14:52

    tata vasilica{LAPTOASA)ESTE PROST SFATUITA.DE UNDE REZULTA CA ATAT A INTELES,CA ESTE PRIM MINISTRU NUMAI PENTRU CIUMA ROSIE,DESI SI CEILALATI PLATESC TAXE SI IMPOZITE/IN ORGANIGRAAMA SE SPUNE GUVERNUL ROMANIEI SI NU A LUI TATA VASILECA,SERVITOARE LUI DRagnea.atat de proasta esti,nu intelegi nimic.legea penela se face in parlament si nu in cex.mai citeste tampio––-W-E––––-

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top