Politic
Tăriceanu acuză că legea carantinării este neconstituțională: ”Internarea forțată este lipsire de libertate, este arest!”
Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată joi seară de Senat. După adoptare, proiectul va sta în Parlament două zile, timp în care acesta poate fi contestat CCR. După cele 2 zile, legea va fi trimisă spre promulgare și apoi publicată în Monitorul Oficial, intrând în vigoare trei zile mai târziu. Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, și-a exprimat nemulțumirea față de această lege, susținând că le este îngrădită libertatea oamenilor și va avea efecte negative asupra acestora, dar și asupra sistemului sanitar, asupra căruia este pusă o presiune prea mare.
Tăriceanu acuză că legea carantinării este neconstituțională: ”Internarea forțată este lipsire de libertate, este arest!”
Tăriceanu a transmis un mesaj prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare, prin care aduce acuzații grave la adresa PNL, susținând că oamenii care vor fi internați obligatoriu sunt practic arestați pe cale administrativă, nu judecătorească și susține că cei de la conducere nu au o bună pregătire în acest sens, respectiv de a lua decizii atât de importante. Acesta a avut o atitudine ironică la adresa reprezentanților opoziției.
”Internarea forțată chiar și pentru 5 minute este lipsire de libertate. Este arest! Care poate fi dispus doar de un judecător și nu de un politruc cu carnet PNL ajuns șef la DSP după ce a fost chelner o viață întreagă și a lipit afișe pentru partid. Vă lăsați viața pe mâna unui asemenea om?”, a scris Tăriceanu într-o postare pe Facebook.
De altfel, liderul ALDE reclamă faptul că, în cazul în care o persoană va contesta decizia de a fi internată, tot acest proces va dura mai mult de 48 de ore, timp în care va fi obligată să rămână în spital, deși nu ar trebui. El susține că toate aceste mișcări juridice înseamnă bani, timp și nervi și în cazul în care o persoană va scăpa de virus, cu siguranță va fi mai afectată de stresul provocat de această situație.
În plus, Tăriceanu crede că Legea carantinării și izolării îi transformă pe oameni în deținuți și pe medici în gardieni, determinându-i să își încalce jurământul depus prin presiunea mare pusă asupra acestora. Acesta a încheiat prin a mărturisi că decizia autorităților este nedemocratică, neconstituțională și nefuncțională.
Până astăzi, 17 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Astfel, au fost înregistrate 799 de cazuri noi, cel mai mare număr de la începutul pandemiei, precum și 17 decese noi.
DODO
18 iulie 2020 at 18:25
mai inconstientule! uite ce se intimpla la numai ceva timp de la decizia voastra nesabuita Inca nu realizati ceati facut ? o sa va ajunga si pe voi molima