Fostul președinte al României Traian Băsescu are o propunere care poate stârni foarte multe controverse și anume legalizarea prostituției. Băsescu a explicat de ce crede că aceasta este o idee viabilă și cum s-ar putea reduce astfel rata trafiului de persoane din țara noastră.
Traian Băsescu a făcut declarații joi seara la B1TV, despre legalizarea prostituției: „Dimensiunea traficării tinerelor, fie că-s tinere din liceu, fie că-s tinere care nu sunt la liceu, în mod deosebit din mediul rural, este un fenomen. Este generalizată aproape în mediul rural şi trebuie acţionat în modificarea politicii penale faţă de astfel de acţiuni. Sunt mulţi nefericiţi bărbaţi care nu-şi găsesc o parteneră şi recurg la astfel de gesturi, cred că a venit timpul să repunem în discuţie legalizarea prostituţiei ca soluţie de diminuare a traficului ilegal de carne vie”.
Fostul lider al țării a dat exemplul mai multor țări din occident, precum Germania, Olanda sau Belgia, unde prostituția este legalizată și femeile sunt protejate: „Dacă vreţi, sunt pe mâna statului nu sunt pe mâna peştilor (n.r. – prostituatele )”, a exemplificat Băsescu.
Citește și: Răstunare de situație în cazul Caracal. Ce solicită mama Luizei Melencu solicită autorităților
„Din laşitate, sacrificăm mii de tinere pe care le împingem sub controlul unor derbedei, unor nenorociţi care le lasă fără bani, fără viitor şi uneori le lasă şi fără viaţă” a spus Băsescu. El este de părere că oamenii politici ai României nu vor sa supere Biserica Ortodoxă Română și din această cauză nu iau atitudine. Fostul şef al statului a mai spus că România este „unul din marii furnizori de carne vie” din Europa şi că trebuie găsite soluții ca acest lucru să se schimbe.
Citește și: Informații șocante despre proxeneții din Caracal: fete de liceu racolate, violate și șantajate cu filmări
Acest articol a fost actualizat la: 2019-08-23T14:16:50+03:00 14:16
Acest site foloseste cookies.
Read More