Connect with us
Polonia a refuzat cererea de redeschidere a procesului de extrădare în SUA pentru cineastul Roman Polanski, unde acesta riscă să fie condamnat la închisoare

Știri

Polonia refuză să îl extrădeze pe Roman Polanski

Polonia a refuzat cererea de redeschidere a procesului de extrădare pentru cineastul Roman Polanski. În Statele Unite, regizorul riscă să fie condamnat la închisoare, deoarece a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră în anul 1977, informează tv5monde.com.

Curtea Supremă din Polonia a respins recursul în casaţie introdus de Zbigniew Ziobro, ministrul polonez al Justiţiei, Astfel s-a pus capăt definitiv procedurii de extrădare deschisă în 2014 la cererea justiţiei americane.

Roman Polanski nu a fost prezent la audiere. Avocații lui l-au informat de decizia instanței printr-un SMS. ”Se află la Paris pentru a turna un film”, a precizat avocatul Jerzy Stachowicz.

Avocatul francez al cineastului, Hervé Temime, a declarat pentru AFP că este ”încântat” de această decizie. El a precizat că ea ”pune capăt unei proceduri absurde”.

”Cazul s-a închis în Polonia, Elveţia şi în Franţa. Sperăm că va fi închis într-o bună zi şi în Statele Unite”, a adăugat el.

”Curtea respinge recursul în casaţie”, a declarat preşedintele şedinţei, judecătorul Michal Laskowski. Instanța poloneză a decis să sprijine decizia luată în 2015 de Tribunalul din Cracovia.

Michal Laskowski a subliniat că decizia referitoare la clasarea cazului nu vizează fondul dosarului, ci doar regularitatea procedurii judiciare.  El a adăugat că ”38 de ani au trecut de la evenimentul în cauză, partea lezată l-a iertat în mod public pe Roman Polanski, iar acesta din urmă a plătit deja daunele cerute de reclamantă”.

”În tot acest timp, Roman Polanski nu a avut niciun conflict cu justiţia, de peste 20 de ani are o viaţă de familie stabilă, lucrează şi este un cetăţean polonez în vârstă de 83 de ani. Însă aceste circumstanţe nu au o importanţă legală fundamentală”, a adăugat magistratul polonez.

Dacă recursul ar fi fost acceptat, dosarul ar fi fost trimis în faţa unui tribunal pentru a fi rejudecat. Dar cineastul în vârsta de 83 de ani nu risca să fie urcat de Poliţia poloneză într-un avion către Statele Unite, deoarece el locuieşte în Franţa, țara care nu își extrădează cetățenii.

Roman Polanski a părăsit Statele Unite în 1978. În acel moment el era judecat pentru că a întreţinut raporturi sexuale cu o adolescentă în vârstă de 13 ani. Cineastul şi-a recunoscut vinovăţia în acel proces, însă a preferat să fugă din SUA, temându-se de faptul că va fi condamnat la închisoare cu executare.

Roman Polanski a fost acuzat că a întreținut raporturi sexuale cu o minoră

Samantha Geimer, vistima lui Polanski, a pledat în ultimii ani pentru iertarea cineastului. Roman Polanski are cetăţenie franceză şi poloneză. Franța nu are acord de extrădare cu Statele Unite însă, dacă ar fi fost condamnat, regizorul nu ar fi mai putut vizita Polonia.

Polanski locuieşte în Franţa alături de soţia lui, actriţa Emmanuelle Seigner. După fuga din 1978, el nu s-a întors niciodată în America. Premiul Oscar din 2003, pentru regia filmului ”Pianistul”, i-a fost acordat în lipsă.

Citește și: Regizorul Andrzej Wajda a murit la vârsta de 90 de ani

Roman Polanski, născut pe 18 august 1933, este unul dintre cei mai apreciaţi regiziori, cineaşti şi scenarişti din lume. Este autorul filmului ”Cuţitul în apă”, primului lungmetraj polonez nominalizat la Oscar la categoria ”cel mai bun film străin”. El a realizat și alte pelicule de referinţă pentru industria cinematografică, precum ”Repulsie”, ”Fundătura”, ”Copilul lui Rosemary”, ”Cartierul chinezesc”, ”Pianistul” şi ”Venus înveşmântată în blănuri”. A primit cinci nominalizări la Oscar. Regizorul a câştigat trei premii BAFTA, un Glob de Aur, patru premii César şi trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top