Connect with us
Prahova: Accident grav! Autocar cu turişti francezi, implicat într-un accident la Sinaia, un om a murit

Știri

Prahova: Accident grav! Autocar cu turişti francezi, implicat într-un accident la Sinaia, un om a murit

Dimineață de coșmar în Prahova! Un autocar cu turişti francezi a fost implicat, joi dimineaţă, într-un accident rutier care a avut loc la Sinaia, o persoană dintr-un alt autovehicul care a intrat în coliziune cu autocarul decedând în urma rănilor suferite.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, evenimentul s-a petrecut pe Bulevardul Ferdinand din Sinaia, iar în urma impactului cu autocarul, o maşină a căzut într-o râpă, şoferul autoturismului pierzându-şi viaţa.

În autocar se aflau 46 de turişti francezi care ca prinr-o minune, nu au suferit leziuni , a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae.

Citește și: Suceava: Accident în Milişăuţi pe 27 iunie. O persoană a murit, iar alte trei au ajuns în stare gravă la spital

Satu Mare: Nouă persoane, rănite într-un accident la Ciuperceni; a fost activat planul roşu de intervenţie

Nouă persoane au fost rănite miercuri seară într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz, pe DN 19, în localitatea Ciuperceni, fiind activat planul roşu de intervenţie, informează IGSU.

Dintre persoanele rănite, având diverse traumatisme, şapte erau din microbuz şi trei din autoturism. O altă persoană, care rămăsese încarcerată, a fost extrasă de salvatorii prezenţi la faţa locului.

Potrivit IGSU, au fost alertate un echipaj de descarcerare, două echipaje de prim-ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă SMURD şi trei echipaje medicale SAJ.

Ulterior acordării asistenţei medicale la faţa locului, toate persoanele implicate au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare, a mai precizat IGSU.

Suceava: Un mort şi trei răniţi, după coliziunea unei autocamionete cu un TIR, la Milişăuţi

Trei persoane au ajuns la spital în stare gravă iar o alta a fost declarată decedată dintr-un accident rutier produs miercuri seara pe DN 2H, la Milişăuţi, în urma coliziunii dintre o autocamionetă şi un TIR, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

La faţa locului s-au deplasat modulul SMURD şi autospeciala de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi, precum şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, pentru a scoate cele trei persoane încarcerate şi a le acorda primul ajutor.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat pentru AGERPRES că autocamioneta a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu TIR-ul care circula regulamentar.

Potrivit sursei citate, poliţiştii fac cercetarea la faţa locului pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul, dar este posibil ca şoferul autocamionetei să nu fi respectat viteza legală şi să nu o fi adaptat la condiţiile de carosabil umed.

Şoferul care a provocat accidentul nu a putut fi testat cu etilotestul din cauza stării grave în care se afla.

Şoferul TIR-ului nu a necesitat îngrijiri medicale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top