Connect with us
Președintele Iohannis, noi măsuri anunțate

Știri

Președintele Iohannis, reacție dură după acordul încheiat între MAI și BOR

Președintele Klaus Iohannis a avut o reacție dură după ce ieri a fost anunțat un nou acord între MAI și BOR, cu privire la noaptea de Înviere. Iohannis a precizat că va solicita guvernului Orban anularea acestui acord. El va solicita și găsirea unei alte formule pentru a sprijini credincioșii creștin ortodocși în noaptea de Înviere.

Președintele Iohannis, reacție dură după acordul încheiat între MAI și BOR

„Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită și din păcate nu avem niciun motiv de relaxare. Avem peste 7200 de cazuri de persoane infectate, avem de ieri până astăzi 20 de persoane care au murit. Deci nici vorbă de relaxare. Ca să fie foarte foarte clar ce am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea. Repet: cuvântul de ordine este stați acasă!

Este regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții crează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa zis acord încheiat între MAI și BOR. Probabil intențiile sunt foarte bune dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Nu este cazul să en relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste. 

Peste câteva minute voi începe o ședință cu premierul Orban, ministrul de Interne Marcel Vela și alți miniștri.. În cadrul cestei ședine voi solicita premierului Orban să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care respectă principiul stați acasă. Așadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun și medicii în frunte cu ministrul Sănătății și OMS: stați acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări.”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top