NATO își va intensifica prezența în regiunea Mării Negre, după ultimele evenimente globale. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice susține că prezența flotelor de observare în Marea Neagră are rolul de a contracara acțiunile Rusiei.
Secretarul NATO, Jens Stoltenberg, susține că se vor lua în continuare măsuri pentru a combate orice tentativă anti-diplomatică a Federației Ruse. Această măsură vine după ce în Republica Moldova și Bulgaria au câștigat doi președinți pro-ruși: Rumen Radaev și Igor Dodon.
„NATO va lua măsuri de consolidare a prezenţei în regiunea Mării Negre. Va exista o brigadă multinaţională coordonată de România. Şi elaborăm măsuri suplimentare la nivel aerian şi maritim”, a declarat Jens Stoltenberg, luni, cu ocazia Sesiunii plenare a Adunării Parlamentare NATO, aflată în curs la Istanbul (Turcia), scrie Mediafax.
Suplimentarea prezenței militare în Marea Neagră, Polonia și țările baltice transmit un mesaj puternic și clar. „Alianța Nord-Atlantică este unită. Suntem împreună. Un atac împotriva unui aliat va fi considerat un atac împotriva tuturor”, mai spune Stoltenberg.
„Toate acţiunile Alianţei Nord-Atlantice sunt defensive. Ele sunt proporţionate şi în conformitate deplină cu angajamentele internaţionale. Nu avem planuri de a trimite trupe în partea de est a Alianţei. Scopul NATO este a preveni un conflict, nu a provoca unul”, a mai subliniat secretarul general al organizației.
CITESTE SI: Donald Trump avertizează Europa, vor fi consecințe dacă nu cresc contribuţiile la NATO
În luna iulie, Organizația Nord-Atlantică a aprobat un plan de consolidare a prezenței militare în Europa, prin desfășurarea a mii de militari în țara noastră, Polonia, Lituania, Letonia și Estonia.
Acest site foloseste cookies.
Read More