În Timișoara au fost depistate cazuri de Covid-19 atât în rândul nou-născuților, cât și în rândul mamelor. Astfel, copiii sunt despărțiți de mamele lor, cărora nu le este permis să intre în contact cu ei. O veste bună din Maternitatea Bega este că primul bebeluș infectat cu coronavirus a fost vindecat și externat.
După zile lungi și chinuitoare, mama și-a putut strânge din nou în brațe copilașul. Acesta s-a aflat timp de 3 săptămâni sub supraveghere medicală, după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Potrivit medicilor, bebeluşul a fost asimptomatic, iar starea sa a evoluat surprinzător de bine. După două teste negative, bebeluşul a fost externat, în cursul zilei de marţi.
Și mama a contractat virusul. Aceasta a născut la Maternitatea Odobescu, după care a fost transferată, alături de băiețel, la Maternitatea Bega, care este spital-suport. A fost externată în urmă cu câteva zile și a stat în izolare, în timp ce micuțul a rămas în Timișoara. Ieri, femeia a venit cu o ambulanţă din Valea Jiului, din judeţul Hunedoara, de unde locuieşte, pentru a-l prelua pe copil.
„Nu am pus niciodată răul înainte. Desi știam de toată acesta perioadă, nu m-am gândit că chiar noi vom fi. Și dintre cei 10 bebeluși. E greu pentru mine ca mamă. E greu să cred că doar el a rămas pozitiv.”, a spus mama lui Dimitri.
Medicii au fost impresionați de acest moment special în spital și l-au tratat ca atare. Astfel, bebelușul a mers către mama lui în aplauzele medicilor. Cu toții s-au bucurat de această reușită și au declarat că a fost o experiență unică.
„Îmi puneam întrebarea că într-un film celebru și cadrele medicale plâng, nu-i așa? Atenția a fost îndreptată asupra lui pentru că vârsta fragedă și greutatea pe care a avut-o la naștere au impus condiții speciale pentru îngrijirea și urmărirea lui.”, a mai adăugat și medicul Marius Craina, managerul Maternității Bega din Timișoara.
Alţi doi bebeluşi infectaţi cu COVID-19 mai sunt internaţi la Maternitatea Bega. Ei se simt la fel de bine ca cel deja externat şi în scurt timp vor ajunge şi ei la mamele lor.
Acest site foloseste cookies.
Read More