Connect with us

Știri

Procurorii militari vor audia aproximativ 6.000 de părţi vătămate în dosarul Revoluţiei

Aproximativ 6.000 de părţi civile şi vătămate, precum şi urmaşi ai acestora, urmează să fie chemate la audieri de procurorii militari în dosarul „Revoluţiei”.

„În perioada imediat următoare, procurorii militari vor proceda la audierea persoanelor vătămate, părţilor civile ori a succesorilor acestora.

Având în vedere obiectul cauzei, respectiv infracţiunile contra umanităţii prevăzute de art. 439 din Codul penal, săvârşite în perioada 17 – 31 decembrie 1989.

În prezent se fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor care, în perioada anterior menţionată, au fost ucise sau rănite, au suferit vătămări fizice sau psihice ori au fost private de libertate într-un mod grav, pentru identificarea succesorilor acestora, dacă este cazul, precum şi a domiciliilor lor actuale.

Toate persoanele vătămate, părţile civile ori succesorii acestora vor fi citate la sediile parchetelor militare din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara sau la inspectoratele judeţene de poliţie din judeţele în care acestea îşi au domiciliul, respectiv la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Audierile vor fi făcute de către procurorii militari sau organele poliţiei judiciare, în baza ordonanţelor de delegare emise de către procurorii militari de la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a anunţat miercuri procurorul militar Marian Lazăr, în cadrul unei declaraţii de presă.

Marian Lazăr a spus că persoanele citate sunt rugate să prezinte, cu ocazia audierii, actele medico-legale care atestă vătămările suferite în contextul evenimentelor din decembrie 1989, documentele care atestă calitatea de succesori ai persoanelor vătămate şi părţilor civile.

Precum şi orice alte documente referitoare la existenţa unor dosare penale sau civile, având ca obiect vătămările suferite şi prejudiciile cauzate în cursul evenimentelor din decembrie 1989.

Citește și: Dosarul Revoluției: Petre Roman, citat la Parchetul General

„Având în vedere numărul mare al persoanelor care vor fi chemate pentru audieri, acestea sunt rugate să se prezinte la sediul unităţilor de parchet sau de poliţie indicate în citaţii, numai la data şi ora menţionate. Din verificările efectuate până în acest moment, se estimează numărul total al persoanelor vătămate şi părţilor civile la aproximativ 6.000”, a explicat Marian Lazăr.

Citește și: Dosarul Revoluției: Ion Iliescu va ajunge în instanță

Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Teodor Brateș, Iosif Rus și Emil Dumitrescu, urmăriți penal

În acest dosar, fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii, el fiind acuzat că a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”.

De asemenea, sunt cercetaţi penal fostul premier Petre Roman; Gelu Voican Voiculescu, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi vice prim-ministru, Teodor Brateş, fost redactor-şef adjunct al Redacţiei „Actualităţi” din TVR; generalul locotenent în rezervă Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare şi membru al Consiliului Militar Superior; amiralul în rezervă Emil („Cico”) Dumitrescu Emil.

Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul „Revoluţiei”, concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.

Procurorii susţin că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top