Connect with us
Protest cu incidente în Piața Victoriei, joi seara. Jandarmii au intervenit asupra manifestanților

Știri

Protest cu incidente în Piața Victoriei, joi seara. Jandarmii au intervenit asupra manifestanților

Noi incidente au avut loc în Piața Victoriei joi seara. Câțiva protestatari au intrat în conflict cu jandarmii care ar fi intervenit agresiv după ce manifestanții au afișat un banner în care se cerea depolitizarea CCR.

Jandarmii se află la protest și au încearcat să blocheze accesul oamenilor pe carosabil, iar ulterior au montat garduri de protecție.

Protestatarii au fost nemulțumiți și au scandat lozinci împotriva Jandarmeriei.

Incidentele dintre protestatari și jandarmi s-au înmulțit în ultima perioadă, iar oamenii se plâng că aceștia acționează dur, „la ordinul” lui Liviu Dragnea.

Între timp, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a sesizat Curtea Constituţională, joi, cu privire la aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în legea de modificare a Codului penal.

Proteste împotriva modificărilor la codurile penale au avut loc și ieri, în București, dar și în alte municipii.

Peste 200 de persoane, în mare parte tineri, dar şi mămici cu bebeluşi în braţe, au protestat miercuri seară, blocând pe rând mai multe treceri de pietoni nesemaforizate din zona sensurilor giratorii din municipiul reşedinţă.

Prima trecere de pietoni blocată de aproximativ 20 de persoane, care au trecut în repetate rânduri de pe o parte pe alta a străzii, a fost cea din faţa Teatrului ”Sică Alexandrescu”, în jurul orei 18,00, când traficul este foarte intens. Pentru aproape o jumătate de oră centrul oraşului a fost blocat.

Treptat, numărul protestatarilor a crescut la 200 şi aceştia au început să blocheze alte treceri de pietoni, din zonele Ceasul Rău, Onix, Făget, bulevardul Victoriei, artere foarte circulate în intervalul orar 16,00-19,00, perturbând totodată şi circulaţia mijloacelor de transport în comun.

Fiecare trecere de pietoni era blocată timp de 10-15 minute, prin deplasări repetate ale protestatarilor de pe o parte pe alta a străzii. Ei au scandat tot timpul ”Hoţii”, ”Nu vrem să fim conduşi de penali”, ”Ieşiţi din case”, ”Demisia”, ”PSD, ciuma roşie”, ”Dragnea la închisoare”, ”Fără penali la conducerea ţării”, au fluierat din vuvuzele şi au fluturat steaguri tricolore.

O persoană din rândul protestatarilor a fost sancţionată cu amendă de 3.000 de lei, potrivit Legii 61/1991, pentru împiedicarea forţelor de ordine publică în exercitarea atribuţiilor de serviciu, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Cristi Roşu.

Citește și: Protest în Piața Victoriei, după ce au fost adoptate modificările la codurile penale

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top