Știri
Raluca Turcan, numele vehiculat pentru șefia interimară a PNL
Raluca Turcan este numele vehiculat pentru preluare șefiei interimare a Partidului Național Liberal, după demisia Alinei Gorghiu. PNL Sibiu, filiala a cărei președintă este Raluca Turcan, a obținut cel mai bun scor al liberalilor la alegerile parlamentare de duminică.
Biroului Politic Naţional (BPN) al PNL se va reuni marți pentru a lua o decizie privind conducerea interimară până la congres.
PNL Sibiu a câştigat alegerile în judeţ, obţinând 39,52% la Camera Deputaţilor şi 39,87% la Senat. Potrivit Biroului Electoral Județean, PNL a obținut cu zece procente mai mult ca următorul clasat, PSD, care a obţinut 28,20% la Camera Deputaţilor şi 27,69% la Senat.
Raluca Turcan este președinta PNL Sibiu
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu şi secretarul general, Ilie Bolojan şi-au anunţat luni demisiile. Decizia a fost luată ca urmare a rezultatului foarte slab de la alegerile parlamentare. Potrivit unor surse liberale, și liderul PNL București, Cristian Bușoi, a renunțat la funcție. De asemenea, Adriana Săftoiu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului.
Liderii de PNL care au obţinut rezultate peste media naţională a partidului la alegerile de duminică au fost convocaţi la o şedinţă luni seara, la sediul central al formaţiunii. Reuniunea este una informală, decizia oficială privind conducerea partidului va fi luată marţi, în cadrul BPN, informează news.ro.
Citește și: Liviu Dragnea premier – primarul Bucureștiului face anunțul de care se temea PNL-ul
La alegerile parlamentare de duminică, PNL a obținut 19,99 % din voturile exprimate pentru Camera Deputaților. La Senat, liberalii au obținut 20,34 % din sufragii. Prezența la vot în mediul urban a fost de 57,3 %, iar în rural de 42,6 %.