Referendum 2018. Scrutinul urmează să fie INVALIDAT, după ce doar 20,96% dintre cetățeni au votat. Un singur judeţ cu prezenţă la vot peste 30%

Ultimul update: luni 8 octombrie 2018 10:08 Data publicării: luni 8 octombrie 2018 10:08

După două zile de referendum pentru redefinirea familiei în Constituție, mai puțin de patru milioane de români din cei peste 18 milioane cu drept de vot s-au prezentat la urne pe 6 și 7 octombrie 2018.

Doar 20,96 la sută dintre cetățeni și-au exprimat opțiunea în cele două zile de referendum și nu a fost atins pragul pentru validarea scrutinului, potrivit primelor informații de la Biroul Electoratul Central din 8 octombrie 2018.

Fruntași în întreaga țară au fost cetățenii din județul Suceava, unde peste 30 la sută dintre oameni au ajuns la secția de votare, în timp ce în Covasna prezența a fost sub nouă la sută.

Citește și: Rezultate referendum familie 2018. Prezenţa la vot 20.41%. Referendumul, invalid

Potrivit datelor transmise, la referendum au participat 3.731.704 cetăţeni din ţară şi alţi 121.118 de romani aflaţi peste hotare. Campioni la participare sunt cei din Suceava – singurul judeţ care a depăşit pragul pentru validare. Acolo, prezenta la urne a fost de 30,67%. Pe următoarele locuri se afla Dâmboviţa, cu 28,98%, apoi Bihor.

În Capitală, au ajuns la urne 15,74 la sută dintre alegători. Cea mai mare prezenţă s-a înregistrat în Sectorul 1, unde participarea a fost de 18,51%. La polul opus, în Sectorul 3 au votat doar 13,29% dintre cetăţeni.

Citește și: Preşedintele Klaus Iohannis a venit la vot. Ce a spus la ieşirea de la urne

Pentru că scrutinul să fie validat era nevoie de o prezentă la urne a cel puţin 30 la sută dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

Liderul USR, Dan Barna, cere demisia Guvernului

Liderul USR, deputatul Dan Barna, a cerut duminică seară demisia guvernului, menţionând că prin organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei acesta a „aruncat 40 de milioane pe o fantasmă”.

Barna a declarat, după încheierea scrutinului, că o clasă politică responsabilă nu ar trebui să organizeze asemenea referendumuri care fragmentează societatea.

„Acest guvern este un guvern care trebuie să plece, este un guvern căruia îi cerem demisia pentru că acest guvern a aruncat 40 de milioane pe o fantasmă. O clasă politică responsabilă nu ar trebui să facă referendumuri care fragmentează societatea, care aduc o ruptură în societate. Şi eu sper că de luni societatea, românii vor reveni la problemele de care le pasă”, a spus liderul USR.

foto: hepta.ro

Sursa: Huff.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *