Connect with us
Reguli noi pe aeroportul Henri Coandă. Anunțul autorităților

Știri

Reguli noi pe aeroportul Henri Coandă. Anunțul autorităților

CNAB (Compania Națională Aeroporturi București) a anunțat că din data de 9 septembrie 2020 vor intra în vigoare noi reguli, în contextul situației dificile în care ne aflăm, precum și pentru că se apropie sezonul rece și este nevoie de mai mult confort pentru pasageri. Printre măsuri se regăsește și deschiderea restaurantelor din cadrul aeroportului.

Reguli noi pe aeroportul Henri Coandă. Anunțul autorităților

CNAB a anunțat că începând de azi, 9 septembrie, vor fi impuse măsuri noi în cadrul Aeroportului henri Coandă. Astfel, una dintre măsuri permite accesul pasagerilor direct la aerogara Plecări, fără a mai fi nevoiți să treacă prin corturile din fața terminalului. În plus, autovehiculele de tip TAXI, autobuze RATB, autocare sau chiar autoturisme personale vor avea acces în fața aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor și însoțitorilor acestora.

Începând cu aceeași dată, în aeroport, vor fi redeschise restaurante și cafenele, având în vedere că celelalte și-au reluat activitatea în urmă cu o săptămână De altfel, corturile din fața terminalului vor fi demontate și, din 11 septembrie, se va redeschide parcarea pe suprafața căreia sunt acestea amplasate acum. În ceea ce privește circulația auto în zona aeroportului, aceasta este afectată de lucrările la conexiunea feroviară a aeroportului cu Gara de Nord. Acestea sunt în curs de finalizare.

Astfel, rămân încă valabile măsurile impuse în urmă cu mai mult timp, cu scopul prevenirii infectării cu virusul care amenință populația. Pasagerii vor trebui, în continuare, să se prezinte la timp la aeroport și să respecte semnificația indicatoarelor de direcționare, atât pe fluxul auto din fața aeroportului, cât și pe fluxurile de pasageri.

Se păstrează triajul, verificarea temperaturii la intrarea în aeroport, purtarea măștii de protecție în mod corect, astfel încât să fie acoperite nasul și gura, precum și respectarea distanțării sociale de 1,5 metri față de celelalte persoane. Personalul aeroportului are atribuția de a se asigura că oamenii respectă aceste reguli. În caz contrar, responsabilii pot solicita intervenția imediată a poliției și jandarmeriei.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top