România se cutremură! Jurnalist super cunoscut, ţinta unui asasinat plătit. Numele primarului Timişoarei implicat

23.04.2020
România se cutremură! Jurnalist super cunoscut, ţinta unui asasinat plătit. Numele primarului Timişoarei implicat

Anunţ important al DIICOT Timişoara care a transmis în cursul zilei de joi că două persoane din oraş sunt urmărite penal pentru pentru constituire a unui grup infracțional organizat şi încercarea de a ucide un jurnalist local. Mai mult, ar fi fost descoperită până şi arma cu are ar fi trebuit săvârşită crima.

Se pare că jurnalistul ţintă al interlopului Lucian Boncu a fost editorul-șef al publicaţiei pressalert.ro, Dragoș Boța.

„Din cercetările efectuate au reieșit indicii temeinice că, în cursul anilor 2018 – 2019, suspectul B.L.A. a inițiat anumite demersuri menite să ducă la intimidarea și agresarea unui jurnalist, ca urmare a numeroaselor articole de presă publicate de acesta, în care se relatau diferite evenimente cu caracter infracțional la care participase suspectul B.L.A. și se conturau suspiciuni privind posibile conexiuni ale acestuia cu diferite medii din administrația publică locală.

În acest context, la data de 09.09.2019, jurnalistul a publicat un articol în care relata despre audierea suspectului B.L.A. într-un dosar al DIICOT – Structura Centrală, cu privire la activități de trafic de droguri de mare risc. Din probatoriul administrat a rezultat că, profund iritat de acest ultim articol, la data de 10.09.2019, suspectul B.L.A. a inițiat o întâlnire, la un restaurant de pe raza localității Chișoda, la care au participat doi dintre apropiații săi – suspectul G.N. și suspectul I.D. – precum și alți doi tineri, prieteni ai suspectului G.N., identificați în persoana suspecților M.R.C. și M.E.C.”, a transmis DIICOT într-un comunicat.

Conform oamenilor legii, cu ocazia respectivei întâlniri, suspectul B.L.A. (n.r. Lucian Boncu) „a încercat să-l determine pe suspectul G.N. ca acesta, împreună cu cei doi prieteni ai săi, să-l împuște pe jurnalist, drept răzbunare pentru articolele compromițătoare scrise de acesta la adresa suspectului B.L.A.

În acest scop, suspectul B.L.A. s-a folosit de autoritatea sa asupra suspectului G.N. și i-a predat acestuia, în vederea folosirii în agresiune, un pistol calibrul 7,65 mm, promițând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori și le va face cadou și pistolul astfel furnizat.

Pistolul în litigiu îi aparținea suspectului B.L.A. și fusese dat în păstrare de acesta suspectului R.B. pentru a evita astfel o eventuală depistare a acestuia cu ocazia unei percheziții domiciliare. În acest context, la solicitarea suspectului B.L.A., la data de 10.09.2019, suspectul R.B. a adus pistolul din municipiul Caransebeș în municipiul Timișoara și i l-a predat lui G.N., cu ocazia întâlnirii de la restaurant. Facem precizarea că pistolul în litigiu este o armă de foc letală fabricată în Turcia și este folosit cu precădere în spațiul balcanic, fiind lipsit de elemente de identificare specifice, care să permită verificarea traseului armei de la producător la deținător”.

„Tot cu aceeași ocazie, la solicitarea suspectului B.L.A., suspectul G.N. s-a deplasat împreună cu cei doi tineri în zona unde știau că se află locuința jurnalistului, în vederea efectuării unei recunoașteri în teren. La acel moment, aceștia s-au arătat reticenți, ca urmare a observării în zonă a unui autoturism, despre care au crezut că aparține organelor de poliție, motiv pentru care au abandonat demersul infracțional.

De altfel, suspectul G.N. i-a transmis polițistului I.D., prin intermediul unei aplicații mobile, și o poză cu autoturismul respectiv, cerându-i să-l verifice în baza de date a poliției, pentru a fi siguri că nu era o mașină folosită de organele de poliție. Pe parcursul cercetărilor, după audierea în calitate de martor, I.D. a devaluat către persoanele cercetate faptul că la D.I.I.C.O.T. se fac investigații referitoare la evenimentul din data de 10.09.2019, lucru care a dus la periclitarea și îngreunarea anchetei și a permis persoanelor cercetate să ia măsuri în vederea contracarării anchetei și influențării celorlalte persoane audiate în cauză, aspecte în raport de care numitul I.D. este în prezent cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de compromiterea intereselor justiției, prev. de art.277 alin.3 C.p. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT Timişoara într-un comunicat.

Numele primarului Timişoare, Nicolae Robu implicat

Potrivit Pressalert.ro jurnalistul Dragoș Boța a făcut mai multe dezvăluiri despre legăturile grupării Lucian Boncu cu administrația condusă de Nicolae Robu și reacțiile care au urmat investigațiilor publicate.

Totul a început în 21 mai 2018, atunci când PRESSALERT.ro dezvăluie legătura dintre Ioan Nasleu, consilierul personal al primarului Timișoarei pe probleme de ordine publică la acel moment, și liderul interlop Lucian Boncu. Nasleu declara atunci „N-am înțeles ce am făcut eu. Boncu e paria orașului, că nu știu? Întreb. Boncu e paria orașului? A făcut atâtea chestii negative încât să nu pot să stau la o masă cu el? Nu știu, întreb. E o întrebare retorică”.

De asemenea, interlopul Boncu spunea atunci că „pseudonimul de interlop mi-l asum. Poate ai dreptatea ta că am pseudonim de interlop. Eu îmi asum statutul. Eu vreau acum să-l pun pe Ionuț Nasleu naș la copilul care o să mi se nască. Nimeni nu se poate delimita. Gândește-te că asta e un sat cu blocuri. Toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Dacă cineva zice, în momentul de față, că nu mă știe pe mine, care e cât de cât o persoană publică, inclusiv primarul dacă zice că nu mă știe, o să fie o minciună”.

Ulterior, în vara anului trecut, mașina jurnalistului Dragoș Boța este incendiată, expertiza ulterioară stabilind că focul a fost pus pe bancheta din spate, folosindu-se substanțe inflamabile. Vedeţi restul dezvăluirilor făcute de publicaţia timişoreană aici.