S-a inceput urmarirea penala in cazul Sectiei de Arsi de la Spitalul Floreasca

27.05.2016
S-a inceput urmarirea penala in cazul Sectiei de Arsi de la Spitalul Floreasca

In urma informatiilor contradictorii furnizate de conducerea Spitalului de Urgenta Floreasca in ultimele sase luni si la solicitarea Corpului de control al primului-ministru, Corpul de control al ministrului Sanatatii a efectuat, in perioada 26 — 29 aprilie, un control la nivelul acestei unitati medicale.

„Concluziile acestui control sunt ca Unitatea de ingrijire a arsilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenta (Floreasca) nu este inca functionala, in ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului si a inaugurarilor oficiale efectuate in ultimele luni”, se arata intr-un comunicat de presa al Executivului.

Astfel, cu ocazia vizitei efectuate in timpul controlului la Unitatea de ingrijire a arsilor gravi, in prezenta managerului spitalului, comisia de control a constatat ca personalul medical angajat nu era prezent in totalitate, unii dintre salariati fiind angajati in activitatea altor sectii (chirurgie plastica, ATI) si ca nu este prevazuta o evacuare in caz de incendiu.

De asemenea, comisia de control a constatat ca lipsesc procedurile de acces in cazul pacientului ars grav, precum si procedurile si protocoalele de tratament.

Comisia a mai constatat ca sala de operatie a Unitatii de ingrijire a arsilor gravi este complet dotata si functionala, ca barocamera nu este montata, nefiind functionala, in timp ce instalatia de aer conditionat nu functioneaza corespunzator, neexistand o temperatura ambientala optima pentru tratarea unui pacient ars grav.

Citeste si:Lista spitalelor cu dezinfectanti diluati. Medicii cer declansarea starii de urgenta

Totodata, s-a constatat ca rezervele de un pat, in numar de sase, sunt dotate corespunzator unei bune functionari a unitatii, dar nu au fost folosite pana la data controlului pentru internarea si tratarea pacientilor arsi. Saloanele din afara Unitatii de ingrijire a arsilor gravi erau folosite ca depozite pentru diferite materiale medicale, drept pentru care s-a dispus de catre managerul spitalului, la solicitarea comisiei de control, inventarierea acestora, crearea plusurilor de inventar in conditii legale si depozitarea lor in magazia unitatii sanitare.

Din verificarea efectuata de catre comisia de control privind functionarea aparaturii medicale, s-a constatat ca Barocamera nu este functionala si nici instalata, cu toate ca exista proces verbal de receptie a acesteia si proces verbal de punere in functiune si de instruire a personalului medical pentru utilizarea aparaturii. In plus, barocamera a fost deja achitata, pe baza presupusei puneri in functiune, preciza Executivul.

De asemenea, conform blogului jurnalistului Catalin Tolontan printre primii care vor veni sa dea declaratii in fata procurorilor se numara si prof. dr. Ioan Lascar,

Teodora Maftei si Radu Sienerth sunt ultimii doi tineri care au disparut in urma incendiului din Colectiv. Teodora Maftei a fost una dintre primele paciente din Romania cu infectie nosocomiala, contactata la Spitalul de Arsi, iar Radu a murit in sectia Toxicologie dupa declansarea unei viroze la Spitalul Floreasca. Nici pana in acest moment, familiile celor doi nu au primit dosarele medicale.