Connect with us
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă s-a infectat cu noul coronavirus

Sanatate

Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, internat cu noul coronavirus

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor s-a infectat cu noul coronavirus. Acesta este internat în spital și are un mesaj pentru toți romii.

Dorin Cioabă s-a infectat cu noul coronavirus

Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, a ajuns la spital, infectat cu COVID-19. El este la Spitalul de Pneumofiziologie din Sibiu, împreună cu soția lui. Potrivit AGERPRES, ambii sunt infectați cu noul coronavirus. Dorin Cioabă are un mesaj pentru romi. El le transmite să aibă încredere în medici şi să meargă la spital să se testeze, iar dacă sunt bolnavi, să rămână internaţi, pentru a fi vindecaţi.

Autointitulatul rege al romilor crede că s-a infectat după contactul cu niște membri ai staborului. Este vorba despre trei persoane care au ajuns la spital.

„Sunt bine, dar la spital. Sunt eu cu Sighi (Sighişoara – n.r.) aici, acum. (…) Eu am fost în contact cu aceştia de la stabor. Eu am fost la o judecată şi de acolo m-am dus în maşină, cu trei membri ai staborului şi aceştia toţi trei au ajuns la spital. Acum îmi e teamă şi mie şi am zis să vin să îmi fac şi analize şi mi le repet. Eu am venit să îmi fac analize”, a declarat Dorin Cioabă, joi seara, pentru AGERPRES.

Cioabă îi îndeamnă pe toţi romii care au simptomele bolii să meargă la spital.

„Să meargă la spital, în primul rând, că e foarte bine să vadă, are sau nu are, unde le dă medicamente de răceală şi le trece, că nu e altceva, ca să nu se agraveze, că dacă se agravează, pe urmă nu mai poate să îi salveze nimeni”, a mai spus Dorin Cioabă.

De la începutul pandemiei de COVID-19, două rude ale lui Dorin Cioabă, un unchi şi soţia acestuia, au decedat din cauza noului coronavirus. Aceștia aveau şi comorbidităţi.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sanatate

To Top