Sanatate

Cine nu va putea fi vaccinat anti-covid-19. Anunțul specialistului

Vaccinul anti-covid-19 a fost realizat de două mari companii și urmează să primească aprobare pentru a putea fi transportat în țările care au demarat campania de vaccinare. Și România face parte dintre aceste state, iar acest subiect este unul foarte controversat în țara noastră, mai ales pentru că românii nu sunt prea informații. În acest sens, medicul-coordonator al campaniei, Valeriu Gheorghiță, a vorbit din nou despre vaccin, dar și despre cine nu va putea primi acest tratament.

Copiii sub 18 ani nu primesc vaccin anti-covid-19

Vaccinul anti-covid-19 este unul dintre cele mai controversate subiecte, mai ales de când cele două mari companii au anunțat finalizarea celor două modele de vaccin. Mulți români se tem de vaccinare și se opun administrării acestui tratament, motiv pentru care autoritățile și specialiștii în domeniul medical susțin informarea corectă a oamenilor și combaterea informațiilor false.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei, a venit cu câteva clarificări în ceea ce privește vaccinarea. Astfel, el a anunțat că vaccinarea va fi gratuită și nu va fi obligatorie, ci fiecare va decide dacă vrea să se vaccineze sau nu. Totuși, el a explicat că este nevoie de un nivel de imunitate colectivă de 60-70% din populaţie, pentru ca vaccinarea să conducă la încheierea pandemiei.

Valeriu Gheorghiță a mai explicat că, în urma studiilor efectuate de specialiști, s-a ajuns la concluzia că persoanele cu vârste sub 18 ani nu vor putea primi vaccinul împotriva noului virus al momentului. Mai mult, în categoria celor care nu vor fi vaccinați intră și persoanele care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce privște terapia. Mai exact, persoanele care se luptă, de exemplu, cu un cancer necontrolat sau în fază terminală, nu va putea beneficia de vaccinare.

“Cu siguranță sub 18 ani nu vom vorbi despre vaccinare, cel putin în perioada următoare, și de asemenea tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce privște terapia. Deci pacienții care au fost instabili, mă refer un pacient cu un cancer în fază avansată, un cancer necontrolat terapeutic sau în faza realmente necontrolată și de finalizare. Aceste categorii nu au fost incluse în studiile clinice pentru ca, în primul rand, s-a dorit includerea categoriilor de persoane care nu aveau boli cronice pe mai multe categorii de vârstă, la care s-au adăugat ulterior, având în spate un profil de siguranță deja orientat, s-au adăugat și categorii de persoane care au boli cronice”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Primele doze de vaccin sunt aşteptate în România în a doua jumătate a lunii decembrie. Dacă vaccinul nu ajunge în țară până atunci, românii vor primi prima tranșă în primul trimestru al anului următor, așa cum a anunțat președintele. Klaus Iohannis a declarat că vaccinul anti-coronavirus a devenit singura speranță de ieșire din pandemie și de întoarcere la o viață normală.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More