Pandemia de coronavirus a lovit omenirea. Deși lucrurile păreau să se stabilizeze în timpul verii, când sezonul turistic s-a deschis în majoritatea statelor și cazurile de infectare nu mai erau atât de numeroase, situația nu este deloc una bună acum. Printre țările afectate considerabil se numără și România, motiv pentru care autoritățile au impus mai multe măsuri de prevenire a îmbolnăvirii. În plus, specialiștii efectuează mai multe studii, printre care și cel din care reiese care sunt principalele surse de infectare cu coronavirus.
Având în vedere că situația a scăpat de sub control și numărul de infectări a crescut considerabil în ultima vreme, depășind în unele zile chiar și 10.000 de îmbolnăviri noi, cu toții vrem să știm ce trebuie să facem pentru a ne proteja și care sunt cele mai periculoase locuri în care mergem sau obiectele care sunt purtătoare de acest nou virus care a marcat viețilr tuturor.
Astfel, în urma unui studiu efectuat de curând, specialiștii ne anunță care sunt cele trei mari surse de infectare cu noul coronavirus existente în viața de zi cu zi. Aceste surse sunt apropiate din punct de vedere al caracteristicilor pe care le au: sunt spații închise, în care se află un număr mare de persoane și contractarea virusulii de la o persoană la alta este favorizată aici.
În urma unui studiu efectuat pe baza pacienților din spitale, medicul Cristian Oancea, managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara, ne avertizează că principalele surse de infectare cu coronavirus sunt transportul în comun, petrecerile numeroase, care sfidează orice regulă impusă de autorități, preferate în special de tiner, precum și locurile unde oamenii nu țim cont de obligativitatea purtării măștii de protecție, precum fabricile.
Medicul crede că petrecerile la care merg tinerii, fără a realiza cât de riscant este acest lucru, sunt cele mai periculoase în această perioadă, deoarece transmiterea bolii se poate face la nivelul întregii familii. Astfel, tânărul merge acasă, își poate infecta părinții, bunicii, care fac parte din categoria de risc, iar lucrurile scapă de sub control.
„În primul rând transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici. Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, cei mai afectați fiind vârstnicii. Aceste 3 mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții”, a spus Oancea.
În plus, Cristian Oancea avertizează că trebuie să ținem cont de reguli impuse, să purtăm masca de protecție corect și să renunțăm la evenimentele ilegale, pentru că situația este din ce mai gravă și putem ajunge în stadiul de a trata pacienții în ambulanțe, pentru că nu mai există locuri.
Acest site foloseste cookies.
Read More