Campania de imunizare este în plină desfășurare și oamenii încep să aibă tot mai multă încredere în vaccin. În ultima perioadă se tot vorbește despre vaccinarea cu a treia doză de vaccin, motiv pentru care specialiștii au decis să clarifice situația. Află cine trebuie să se vaccineze cu cea de-a treia doză și când ar trebui să fie aceasta administrată.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a vorbit despre cea de-a treia imunizare. Medicul a explicat că, în cazul în care va fi nevoie de o a treia vaccinare, foarte probabil nu va fi revaccinată toată populația, ci numai acele persoane care nu au dezvoltat anticorpi așa cum trebuie și nu sunt imuni la virus după vaccinarea cu ambele doze.
Conform informațiilor existente, Valeriu Gheorghiță a declarat că vaccinul ne oferă imunitate pentru 6-8 luni de la completarea schemei de vaccinare. Astfel, abia atunci ar putea fi necesară cea de-a treia vaccinare, dar momentan nu se discută despre asta, pentru că nu a trecut mult timp de la debutul campaniei.
„În cazul în care se va pune problema de a administra cea de a treia doză, foarte probabil că opţiunea nu va fi de a revaccina toată populaţia, ci de a administra eventual a treia doză către sau pentru anumite segmente populaţionale, care nu au avut un nivel crescut al răspunsului imun după schema completă. Se cunosc anumite categorii de afecţiuni cronice care se asociază cu o probabilitate mai redusă de a dezvolta un nivel mare al anticorpilor, dar în momentul de faţă sunt, dacă vreţi, evaluări absolut în etapă preliminară”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Medicul a subliniat faptul că nu este nimic agreat la nivel internaţional de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de Centrul European de Control al Bolilor sau Centrul de Control al Bolilor din Statele Unite, ci este vorba doar de studii ce ar putea fi aprobate în timp.
Un bărbat de 49 de ani din Botoşani este anchetat de poliție după ce și-a făcut a treia doză de vaccin la un punct de vaccinare din Dorohoi. La doar o săptămână de la rapel, bărbatul a revenit la punctul de vaccinare, unde i-a fost administrată a treia doză.
După vaccin, responsabilii cu evidența au observat că el mai fusese vaccinat de două ori. Bărbatul a recunoscut asta și a declarat că ar fi vrut să se vaccineze și a patra oară, pentru că „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”.
Acest site foloseste cookies.
Read More