Spiritualitate

Calendar ortodox 19 mai 2021. Ce trebuie să respecți astăzi, ca să-ți fie bine

Calendar ortodox 19 mai 2021. Miercuri Biserica Ortodoxă face dezlegare la pește, astfel că cei care postesc de obicei în zilele de miercuri, pot să consume pește și mâncăruri din pește. În Calendarul Ortodox, pe 19 mai este cinstit Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusiei.

Sfântul sărbătorit în Calendarul ortodox, 19 mai 2021

Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Patrichie care a viețuit în primul secol creștin, în cetatea Prusa din Asia.

El a fost episcopul acestei cetăți și a convertit multe persoane la credința în Hristos. În timpul împăratului Iulian Apostatul, Sfântul Patrichie a fost aruncat de păgâni în ape fierbinți. Sfântul, fiind aruncat, a strigat:

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!” Când l-au aruncat și a căzut în apă, picăturile care au sărit din acel izvor i-au opărit pe cei de față, în vreme ce el a ieșit nevătămat.

Troparul Sfântului Mucenic Patrichie

Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Miercuri, pe 19 mai 2021, Biserica Ortodoxă face dezlegare la pește.

Tot astăzi mai sunt pomeniți Sfinții Cuviosul Memnon, Dimitri Donskoi, Mare Cneaz al Moscovei, Sfântul Mucenic Arolot, Sfânta Chiriachi și Sfânta Muceniță Teotimi.

Rugăciunea zilei de miercuri

Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.

Citește și: Calendar ortodox mai 2021. Cele mai importante sărbători

Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.

Share
Scris de
Nafta Andrada

Acest site foloseste cookies.

Read More