Știri

Scandal total la Casa Regală. Noi dezvăluiri ale fostului principe Nicolae despre principesa Margareta

Scandalul din sânul Casei Regale a României este departe de a se fi încheiat. Fostul principe Nicolae a venit cu un comunicat de presă în care spune că a fost forțat să accepte declarația de renunțare la titlul său, declarație pe care nici acum nu ar fi însemnat-o.

Nicolae susține că Regele Mihai nici măcar nu ar fi știut că el a fost nevoit să părăsească țara. Declarațiile sale vin în contextul în care Casa Regală a anunțat că starea fostului suveran este îngrijorătoare.

Redăm integral comunicatul fostului principe!

Urmăresc de două săptămâni cu uimire, dar şi cu tristeţe declaraţiile şi informaţiile date presei de către persoane care au mai multă sau mai puţină legătură cu ceea ce înseamnă, în prezent, Casa Regală a României.

Cele scrise mai jos sunt detalii încă neştiute pe care am ales să le păstrez cu mine din respect pentru bunicul meu şi pentru condiţia precară de sănătate în care s-a aflat şi se află în ultima vreme.

Acum, tot din respect pentru bunicul meu, Regele Mihai, trebuie să le fac cunoscute. Majoritatea informaţiilor lansate către presă în ultima vreme de aceste persoane au ajuns să lezeze nedrept şi crud imaginea bunicului meu şi ceea ce reprezintă el pentru istoria acestui popor.

Oamenii au dreptul să fie informaţi şi să tragă propriile concluzii despre ceea ce se întâmplă pornind de la starea de sănătate a Regelui.

1. Declaraţia mea din august 2015, referitoare la acceptul retragerii titlului, nu a fost scrisă de mine. Am fost obligat să o accept, am refuzat să o semnez şi până la acest moment este nesemnată.

2. Nu a existat vreodată nicio înţelegere şi niciun acord semnat referitor la plecarea mea definitivă din România şi condiţia de a nu mă întoarce. Nu aş fi acceptat să mi se impună un exil de acest fel.

Am revenit în România în noiembrie 2015 pentru a rezolva situaţia referitoare la presupusul meu copil. Din cauza lipsei constante de cooperare din partea mamei presupusului meu copil, situaţia aceasta a rămas încă neclarificată.

Până în acest moment, nu există nicio dovadă medicală care să susţină acuzele mamei. Prin urmare, orice acuzaţie care mi s-ar aduce în legătură cu acest subiect este nefondată.

3. Modestul sprijin financiar, oferit de Casa Regală din care tocmai fusesem exclus, mi-a fost oferit pentru a mă putea descurca câteva luni, în situaţia în care eram nevoit să-mi readun viaţa într-o altă ţară şi cu alte coordonate.

Din păcate, realizez acum că mi se oferiseră aceşti bani din cu totul alt motiv. Nu era un ajutor de vreun fel, ci preţul pentru exilul, tăcerea şi îndepărtarea mea.

4. După îndepărtarea mea din Casa Regală, singura dată când am mai avut acces la bunicul meu a fost la Aubonne în 2015 cu ocazia zilei de naştere a bunicului meu.

Am vorbit despre pasiunile noastre comune. M-a întrebat, la un moment dat, cum este în România şi ce proiecte mai am acolo. În acel moment, am înţeles că regele nu ştia nici măcar că eu fusesem nevoit să părăsesc ţara.

Menţionez că aceasta a fost o discuţie privată între mine şi bunicul meu, aşadar, absolut nimeni, în afară de noi doi, nu are cum să pretindă că ar şti ce am discutat atunci. S-a avut grijă să fie şi ultima.

5. După ce am informat-o pe mătuşa mea Margareta că am ajuns la Bucureşti pentru a rezolva o serie de probleme personale, inclusiv situaţia presupusului meu copil, invitând-o cu prietenie să ne vedem, am primit în schimb un mail foarte neplăcut în care eram acuzat că nesocotesc o aşa-zisă dorinţă a regelui.

Drept urmare, Casa Regală a considerat de cuviinţă să sisteze acel modest ajutor financiar la care am făcut referire.

Ulterior, am primit şi scrisoarea de la Rege, redactată pe calculator, în rândurile căreia, nu l-am recunoscut deloc pe bunicul meu: Mi se comunica rece că îmi este interzis ca de la acel moment înainte să trăiesc sau să muncesc în România.

Cunoscându-l bine şi petrecând lângă el atâţia ani am convingerea că bunicul meu, Regele Mihai, el însuşi un exilat, nu mi-ar fi cerut să părăsesc definitiv România. Dacă ar fi avut să îmi spună ceva, mi-ar fi spus-o direct, aşa cum a făcut-o de fiecare dată.

Dacă ar fi vrut să ceară ceva de la mine ar fi făcut tot posibilul să fie el cel care cere şi în niciun caz un intermediar.

Niciodată relaţia noastră nu a avut nevoie de intermediari.

Citește și: Poliția la poarta Regelui Mihai! Principele Nicolae a fost alungat

Share
Scris de
Catalin Nae