Știri

Scene revoltătoare la căpătâiul ÎPS Pimen. Credincioșii și-au scos măștile și au sărutat sicriul

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a murit în noaptea de marți spre miercuri la spitalul Matei Balș din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord. În data de 20 aprilie, fusese internat la Institutul Matei Balș, în urma infectării cu noul coronavirus. Deși la momentul internării, sursele precizau că starea lui e stabilă, acesta a pierdut lupta cu viața. Trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, acolo unde va rămâne până vineri. Sunt așteptați credincioși care vor să îi aduc un ultim omagiu. Totuși, au fost surprinse imagini care dovedesc că oamenii nu respectă măsurile necesare, sărutând chiar sicriul părintelui.

Scene revoltătoare la căpătâiul ÎPS Pimen. Credincioșii și-au scos măștile și au sărutat sicriul

ÎPS Pimen a fost adus miercuri seara la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde va rămâne până vineri. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, iar părintele va fi înmormântat la Mănăstirea Putna. Primirea lui Pimen de seara trecută a fost una emoționantă. Încă de la intrarea în județ, mai mulți preoți din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au întâmpinat sicriul de pe marginea drumului, aducându-i un ultim omagiu.

Deși la sosirea sicriului, credincioșii și personalul bisericesc au încercat să păstreze distanțarea socială, această măsură nu a fost respectată așa cum ar fi trebuit. În ciuda faptul că reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au anunțat că vor lua măsuri stricte de siguranţă, zeci de credincioşi s-au adunat la slujba de depunere a sicriului. Mai mult, oamenii au atins și chiar și-au scos măștile de protecție de pe față și au sărutat sicriul Înaltpreasfințitului. Printre credincioșii prezenți acolo se numără și copii purtați în brațe de persoane adulte.

 

 

Acest articol a fost actualizat la: 21 mai 2020 15:06

Share
Scris de
Andreea Oprea