Oficiali ai Inspecţiei Judiciare au dispus începerea cercetării disciplinare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti, Lucian Onea. De ce este acuzat acesta.
„Pe rolul Inspecţiei Judiciare au fost identificate 10 lucrări, în etapa verificărilor prealabile, având ca obiect activitatea sau conduita procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti.
Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus într-o lucrare începerea cercetării disciplinare faţă de procurorii Lucian Gabriel Onea, Alfred Savu şi Mircea Negulescu.
La finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
Fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare”, au menţionat sursele citate.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a aprobat, prin hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie.
„Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a aprobat, prin hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie sau între Serviciul Român de Informaţii şi alte entităţi ale statului.
Și nu a stabilit, prin prevederile hotărârilor aprobate, atribuţii suplimentare în sarcina acestora. Protocoalele au fost încheiate fie la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, fie la solicitarea celorlalte entităţi implicate, în baza unor prevederi ale legilor sau regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare.
O parte dintre protocoalele încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii ale statului român au fost deja puse la dispoziţia Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI, la solicitarea acesteia”, precizează sursa citată.
CITEȘTE ȘI: DNA cere arestarea lui Marian Vanghelie! De ce este acuzat fostul primar
Fostul ministru Mihnea Costoiu, la DNA. De ce este audiat
Acest site foloseste cookies.
Read More