Connect with us
SNFP amenință cu proteste masive. Cum motivează această decizie

Știri

SNFP amenință cu proteste masive. Cum motivează această decizie

Sindicatul Național al Funcționarilor cu proteste amenință cu proteste pentru modul în care a fost aplicată legea salarizării, motivând faptul că Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din sistemul bugetar nu şi-a atins obiectivele propuse, se arată într-un comunicat SNFP.

Conform sursei citate, o mare parte a personalului contractual din administraţia publică nu a beneficiat de creşteri salariale.

„La fel ca şi în cazul angajaţilor din poliţie sau din sistemul penitenciar o mare parte a funcţionarilor publici şi a personalului contractual din administraţia publică nu a beneficiat de creşteri salariale, mai mult, au avut loc diminuări ca urmare a aplicării noilor reglementări salariale şi fiscale.

În această situaţie se află angajaţii instituţiilor din subordinea ministerelor (ANPC, Garda de Mediu, Inspecţia Muncii, ANPIS, ANOFM, Instituţia Prefectului), precum şi angajaţii sistemului instituţional din Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului.

La fel și Ministerul Transporturilor, Direcţiile de Sănătate Publică etc”, conform SNFP.

Preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu, a declarat marţi pentru AGERPRES, că a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că unii funcţionari publici au avut diminuări salariale.

Întrebat în ce perioadă vor începe acţiunile de protest, Oprescu a spus că în maxim 30 de zile.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI: Proteste masive în București și mai multe oraşe din ţară

Mai multe proteste au loc în această seară în București dar și în mai multe orașe ale țării. Protestele vin în contextul în care, în această seară, Ministrul Justiției a cerut revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Sute de persoane s-au adunat în mai multe orașe din țară, în semn de nemulțumire față de decizia ministrului Toader de a o revoca pe șefa DNA.

Circa 300 de persoane protestează în Piața Victoriei din Timișoara

„DNA să vină să vă ia!,Slugile nu iau decizii, doar le motivează, Tudorel eşti sluga model, PSD ciuma roşie, Uniţi salvăm toată România, Susţin Laura Codruţa Kovesi”, informează Agerpres.

Aproximativ 100 de persoane au ieşit și în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a protesta. Protestatarii s-au mobilizat pe reţelele de socializare. Mulţi dintre ei au vuvuzele şi fluiere.

Cei prezenţi scandează lozinci de susţinere a DNA şi a lui Kovesi

Aproape 100 de oameni au ieşit și în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului, la un protest spontan, de susţinere a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

O parte din protestatari poartă steaguri, alţii au pancarte cu mesaje de genul: „DNA te vom apăra!” sau „Justiţie, nu corupţie!”.

Proteste au loc şi la Cluj, unde sunt peste 200 de persoane, dar şi la Braşov, unde s-au strâns aproximativ o sută de protestatari, conform News.ro.

Oamenii strigă: ”Nu scăpaţi!, Hoţii, Tudorel, demisia!”. Jandarmii au montat garduri în Piaţa Victoriei.

Numărul persoanelor care protesteayă în Piața Victoriei a ajuns la 1000 de persoane

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA.

El a a declarat după prezentarea raportului privind activitatea managerială de la DNA, că DNA trebuie să continue să funcţioneze legal, nu se identifică cu cel care o conduce. Toader a precizat că raportul este elaborat pe fondul dezbaterilor care au divizat opinia publică în ultimul an.

El a afirmat că a reţinut o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice, fiind înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios consitutional, a acuzat implicarea lui Kovesi în dosare şi stilul autoritar al acesteia.

CITEȘTE ȘI: Proteste masive în București și mai multe oraşe din ţară

Proteste ianuarie 2018: Peste 3.000 de oameni protestează la Cluj; la Timişoara protestatarii au dus “caracatița corupției”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top