Social

ANPC, anunț important pentru deținătorii de centrale termice

De la 1 iulie, piața gazelor naturale s-a liberalizat. Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat un ordin privind obligaţia ofertării gazelor naturale pe pieţele centralizate din România. Astfel, românii au avut posibilitatea de a negocia prețurile pe care le vor plăti după liberalizare, cu furnizorii cu care lucrează. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunțat că cei care au nemulțumiri referitoare la contractul de furnizare pentru gazele naturale sau la modul de derulare al acestuia trebuie să sesizeze prima dată furnizorul, iar dacă problema persistă, să apeleze la ANPC sau ANRE.

ANPC, anunț important pentru deținătorii de centrale termice

Consumatorii care au nemulţumiri faţă de noile contracte de furnizare de gaze naturale realizate în regim concurenţial se pot adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cazul în care plângerile lor nu sunt soluţionate de furnizorul cu care au realizat contractul.

Până la data de 30 iunie, deținătorii de centrale termice ar fi trebuit să îşi aleagă deja un alt furnizor cu care să încheie un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurenţial sau să rămână la serviciile de până acum.

„În cazul în care consumatorul are o nemulţumire referitoare la contract sau la modul de derulare al acestuia, trebuie să se adreseze mai întâi furnizorului, iar, dacă problema nu este soluţionată, se poate adresa atât ANRE, precum şi ANPC.”, potrivit comunicatului remis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

ANPC aminteşte că, în cazul în care consumatorii nu au semnat încă noul contract cu furnizorii de gaze naturale, acest lucru nu generează costuri suplimentare, ci serviciile se vor realiza în condiţiile contractuale ale furnizorului actual, la preţul din oferta comunicată odată cu factura fiscală curentă din perioada mai-iunie 2020. De altfel, până cel mai târziu pe 30 iunie 2021, consumatorul de gaze naturale are obligația de a încheia un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurenţial.

Contractul de furnizare poate fi încheiat atât fizic, la sediile de lucru, cât și la distanță, prin canalele electronice de comunicare și  în afara spaţiilor comerciale ale furnizorilor, prin prezentarea deținătorilor de centrale la domiciliul consumatorilor. ANPC subliniază faptul că un consumator are posibilitatea de a a renunţa la contract în 14 zile de la semnare.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-07-07T13:46:46+03:00 13:46

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More