Din 15 mai, starea de urgență din România va fi înlocuită de starea de alertă. Astfel, unele măsuri vor fi relaxate și mai multe domenii și-ar putea relua activitatea. Românii vor reveni treptat la viața de dinaintea pandemiei, însă va fi nevoie de respectarea mai multor reguli impuse de autorități. Astfel, azi au fost publicate de către Institutul Național de Sănătate Publică propunerile pentru măsurile de relaxare și regulile aferente. Au apărut și recomandări referitoare la activitatea în lăcașurile de cult.
INSP a publicat azi un document în care apar principalele propuneri de măsuri de prevenire. Deși autoritățile nu prevedeau că bisericile s-ar putea deschide după 15 mai, în document apar recomandări și în acest sens.
Astfel, accesul persoanelor în biserici va fi permis doar cu respectarea măsurilor prevăzute. Se va păstra o distanță de 8 metri între persoane; toată lumea va purta măști de protecție și nu se vor atinge obiectele din aceste spații.
Toate bisericile vor fi atent dezinfectate și nicio persoană ce prezintă semne de boală nu va putea participa la slujbe.
Precauțiuni universal valabile:
- Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2:
- Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
- Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
- Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
- La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
- Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lăcaș.
Precauțiuni speciale:
- Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea
- Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
- Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință
- Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele
- Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane
- Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.
Acest site foloseste cookies.
Read More