După data de 15 mai masca de protecție va fi obligatorie în spațiile închise și în mijloacele de transport. Cel mai probabil, cei care nu respectă această măsură impusă de autorități se vor alege cu amenzi usturătoare. Deja, în mai multe orașe din țară, purtarea unei măști de protecție a devenit obligatorie.
Atât premierul, cât și ministrul Sănătății și chiar președintele Iohannis au dat indicii cu privire la obligativitatea purtării măștii de protecție după data de 15 mai. Deși cuantumul amenzilor nu a fost încă făcut public în mod oficial, ne putem ghida după sancțiunile care sunt aplicate deja în orașele unde masca de protecție este absolut obligatorie.
Autoritățile locale din orașe precum Timișoara, unde masca trebuie purtată neaparat deja, au instituit amenzi între 500 și 1500 de lei, conform Legii 61/1991. Masca de protecție este deja obligatorie în județele Hunedoara, Maramureş, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Bacău şi Suceava. Alături de masca de protecție și mănușile ar putea deveni obligatorii după data de 15 mai.
Vă reamintim că Poliția Română nu se sfiește de la dat amenzi în această perioadă. Ca drept dovadă, instituția a anunțat marți, într-un comunicat, că a dat 3.789 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea / libera circulație în cursul zilei de luni, 27 aprilie, ceea ce înseamnă o sancțiune la fiecare 22.8 secunde.
„În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți de peste 3.700 de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, jandarmi și efective ale M.Ap.N. În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat 30.946 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. 323 de autovehicule (cu 1.001 persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră. De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 3.789 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în valoare de 7.271.781 de lei”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al Poliției.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-04-29T11:29:28+03:00 11:29
Acest site foloseste cookies.
Read More