Social

Noi restricții pentru români! Carantină pentru cei veniți din zone cu risc și zboruri anulate

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a susținut astăzi o ședință în urma căreia a adoptat Hotărârea numărul 48 și a stabilit ce persoane întoarse din statele cu risc ridicat de îmbolnăvire sunt exceptate de la măsura carantinei la domiciliu. Printre noile restricții stabilite se regăsește și anularea mai multor zboruri spre și dinspre România, efectuate de operatorii economici din aviație, dinspre și spre statele prevăzute în lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, aprobată prin hotărârea CNSU nr. 47 din 05.10.2020. Excepție de la această hotărâre fac statele membre ale Uniunii Europene, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Emiratelor Arabe Unite și Qatar.

Restricții noi. Document

Document privind noile restricții adoptate în ședința de azi a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

HOTĂRÂRE nr. 48 din 08.10.2020
privind stabilirea excepțiilor de la măsura carantinei ce se aplică persoanelor care
sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic precum și pentru suspendarea
zborurilor către acestea
Având în vedere solicitarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și
Comunicațiilor,
Luând în considerare situația complexă generată de evoluția cazurilor noi de
îmbolnăvire în Europa și implicațiile majore determinate de intrarea pe teritoriul național
a unui număr mare de persoane din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat,
În contextul necesității de creare a condițiilor socio-economice necesare desfășurării
activităților economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat
la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și ale art. 81 din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al
Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005 cu
modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 4 și art.11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată,
privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic
şi biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind
Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 și
art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi
componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se modifică art. 3 din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020 privind
constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru
protecția populației și va avea următorul cuprins:
”(1) Sunt exceptate de la măsura instituită potrivit art. 2, următoarele categorii de
persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale
în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19:
2
a) persoanele care vin în România din zonele/țările aflate pe lista întocmită
potrivit prevederilor art. 2, alin. (3) dar care, înaintea sosirii în România au petrecut ultimele
14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe zone/țări pentru care nu este
instituită această măsură
b) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă
autorizată mai mare de 2,4 tone;
c) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de
9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
d) conducătorii auto prevăzuți la lit. b) şi lit. c) care se deplasează în interesul
desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii
Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă
deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
e) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând
instituțiilor internaționale, precum și reprezentanți ai României în organisme și organizații
internaționale la care statul român este parte;
f) piloţii de aeronave şi personalul navigant;
g) mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;
h) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice
mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din
sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
i) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la
bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează,
dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă
autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor
internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C,
nr. 96 I din 24 martie 2020;
j) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie
interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de
către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a
echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la
navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
k) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia,
Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor
economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor
contractuale cu operatorii economici respectivi;
l) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări,
conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă
dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;
3
m) reprezentanţii companiilor străine care au filiale/ sucursale/reprezentanţe
sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc
raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;
n) persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare,
punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile
medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi,
precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile
menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu
beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor
internaţionale;
o) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe
diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul
asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al
României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor
acestora;
p) angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate
naţională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în
afara ţării;
q) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în
afara României, care au de susţinut examene de admitere sau pentru finalizarea studiilor,
care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează
pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor,
precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
r) elevii/studenții care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din
afara tării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, precum și
însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
s) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții
sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive
internaționale care organizează aceste competiții, arbitrii delegați precum și jurnaliști
acreditați la aceste competiții;
t) sportivii români, care își desfășoară activitatea în alte state și care sunt
convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive
organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în
România de la competiții sportive internaționale, oficialii și arbitrii români care au fost
delegați la competițiile internaționale precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții;
u) sportivii străini legitimați la cluburile din România care revin pe teritoriul țării
ca urmare a participării la o competiție internațională oficială a echipelor lor naționale și
urmează a-și relua activitatea sportiva la clubul la care sunt legitimați, cu condiția ca
aceștia să aibă încheiat un contract valabil cu un club sportiv din România;
4
v) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, în
domeniul asistenţei sociale în țările membre ale UE, dacă prezintă un test negativ pentru
SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;
w)echipele de filmare care desfășoară activități profesionale pe teritoriul
României în baza unui contract sau document doveditor al necesității prezenței în țară,
dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea
intrării pe teritoriul național;
x) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de
la intrarea pe teritoriul tării.
(2) Excepția de la măsura instituită potrivit art. 2, se aplică și persoanelor care
sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul
național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru
SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.
(3) Persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat
prevăzute la alin. (1) și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină
după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar
rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.”
Art. 2 Se abrogă alin. 2 și 3 ale art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 47 din 05.10.2020
privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura
carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri
în domeniul sănătății publice.
Art. 3 Se aprobă măsura suspendării zborurilor spre și dinspre România, efectuate
de operatorii economici din aviație, dinspre și spre statele prevăzute în lista țărilor/zonelor
cu risc epidemiologic ridicat, aprobată prin hotărârea CNSU nr. 47 din 05.10.2020 și
publicată pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică, cu excepția celor spre și
dinspre statele membre ale Uniunii Europene, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei
de Nord, Emiratelor Arabe Unite și Qatar.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național
de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte
administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

Share
Scris de
Andreea Oprea