Social

Pensie 2020. Val de cereri de pensionare în România. Care este motivul

Pensie 2020. Un val de cereri de pensionare a fost înregistrat în prima lună a anului școlar 2020-2021. Tot mai multe cadre didactice își manifestă dorința de a încheia activitatea de la catedră. În Suceava, de exemplu, Inspectoratul Școlar Județean a înregistrat foarte multe cereri de pensionare.

Cereri pentru pensionare

Pensie 2020. Potrivit inspectorului școlar general adjunct Ioan Puiu, rata de pensionare din acest an școlar este mai mare față de alți ani. Se pare că principala explicație pentru acest val de cereri de pensionare la Inspectoratul Județean Suceava constă în creșterea punctului de pensie.

Este vorba despre cadre didactice care se află la vârsta pensionării, dar care își manifestaseră dorința de a continua în acest an școlar. Se pare că ceva i-a făcut să se răzgândească. Poate fi vorba atât despre provocările pe care cadrele didactice le au în acest an de criză sanitară, sau poate fi vorba de faptul că punctul de pensie a crescut.

„Au început să curgă cererile de pensionare de vreo două săptămâni. Deși acești profesori, aflați la vârsta pensionării, au cerut continuitate pentru acest an școlar, acum s-au răzgândit și vor la pensie. Observăm o rată de pensionare mai mare față de alți ani, și asta pentru că punctul de pensie a crescut foarte mult, iar pensia a devenit mai atrăgătoare decât catedra”, a declarat pentri EVZ.ro, inspectorul școlar adjunct Ioan Puiu.

Inspectorul a declarat că există foarte multe cereri comparativ cu anii trecuți. E drept, cadrele didactice, cele nedidactice, și personalul auxiliar s-au confruntat anul acesta, cu niște provocări fără precedent.

Brusc, au fost puși în postura de a ține cursuri online, și de a se asigura că elevii înțeleg și participă la aceste ore desfășurate într-un mediu total diferit de cel tradițional.

Mai mult decât atât, dascălii trebuie să se asigure că elevii respectă măsurile de protecție sanitară, precum și distanțarea socială. Nu este ușor deloc să facă față unor clase de 30 de copii, și se pare că cei care au ocazia, optează pentru a se retrage de la catedră.

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More