Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii. În România, situația se agravează pe zi ce trece, având în vedere că numărul de infectări a crescut considerabil. Au fost atinse recorduri de îmbolnăviri zilnice, ceea ce a determinat autoritățile să ia măsuri de prevenire ale unei ulterioare tragedii. Astfel, surse ale Guvernului au anunțat că starea de alertă va fi prelungită pentru încă 30 de zile, iar miercuri, 15 iulie, va avea loc o ședință pentru a stabili toate detaliile.
Surse din Guvern au declarat că reprezentanții se reunesc miercuri în ședință extraordinară pentru a discuta prelungirea stării de alertă, precum și adoptarea raportului privind perioada stării de urgență. Înainte de această ședință va avea loc și o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență unde vor fi analizate eventualele propuneri pentru perioada următoare.
Starea de alertă expiră la 16 iulie, drept pentru care Guvernul va decide mâine prelungirea acesteia cu alte 30 de zile. Conform decizie CCR, dar și a legii aflate în vigoare, prelungirea stării de alertă se face fără acordul Parlamentului. De asemenea, documentul nu va putea fi modificat de Parlament.
Din cauza numărului ridicat de cazuri de coronavirus, care a explodat după ce oamenii au avut parte de mai multă libertate, se pare că Guvernul nu are în vedere alte relaxări, mai ales că nici cele de la 1 iulie nu au fost posibile din cauza evoluției pandemiei. Este însă posibil, totuși, să fie luate măsuri suplimentare, precum închiderea teraselor după ora 10 seara.
„Va trebui să ne gândim foarte serios dacă luăm și noi măsuri care au fost luate în alte țări, pentru ora 22 sau 23 să fie închise astfel de activități. Va trebui să facem o analiză, dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea regulilor, va trebui să luăm astfel de decizii.”, a declarat recent, premierul Orban.
Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. De asemenea, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Acest site foloseste cookies.
Read More