Spitalul Județean din Deva a ieșit din carantină, potrivit Agerpres. Spitalul din Deva a fost bagat în carantină pe 30 martie 2020, pentru 14 zile, se spunea inițial. În carantină niciun pacient nu putea fi externat sau internat, scrie STIRITV.
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva a ieşit joi din carantină, după ce Planul de reorganizare întocmit de conducerea unităţii medicale şi înaintat Ministerului Sănătăţii şi Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a fost aprobat de secretarul de stat Raed Arafat.
„Planul de reorganizare a spitalului a fost aprobat. Spitalul Judeţean de Urgenţă a ieşit din carantină şi va putea face internări, dar numai pentru bolnavii confirmaţi COVID-19”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei.
În aceste condiţii, spitalul va fi pregătit pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, unitatea medicală fiind desemnată ca spital COVID.
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva a fost declarat, luni, în carantină pentru 14 zile, situaţie care a impus rămânerea la serviciu a personalului medical care se afla în unitatea sanitară. La acel moment, cinci medici şi 13 pacienţi din cadrul SJU Deva erau infectaţi cu virusul COVID-19.
„DSP Hunedoara a transmis Spitalului Județean de Urgență Deva o adresă prin care se comunică luarea unor măsuri începând de duminică seara. Astfel, medicii depistați pozitiv COVID-19 vor fi internați pe Secția de Boli Infecțioase a spitalului, iar restul personalului medical va îngriji pacienții internați, fără a părăsi unitatea sanitară, timp de 14 zile. Spitalul este închis, pe principiul nimeni nu intră, nimeni nu iese. În această perioadă se intensifică procedurile de curățenie, dezinfecție, se instalează echipament de protecție iar spitalul nu va mai prelua cazuri noi pe perioada celor 14 zile. De asemenea, nici pacienții nu vor fi externați în acest interval, pentru a evita răspândirea coronavirusului”, a spus Morogan.
Se pare ca situația s-a îmbunătățit la spitalul din Deva și acesta a ieșit din carantină.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-04-02T20:55:22+03:00 20:55
Acest site foloseste cookies.
Read More