Cupa Mondială de Fotbal este o competiție care se desfășoară din 4 în 4 ani și este organizată de F.I.F.A (Federation Internationale de Football Association), un for sportiv internațional. Este o competiție sportivă destul de veche, fiind totodată și cel mai urmărit eveniment sportiv de pe glob.
Astfel, de-a lungul timpului am avut parte la Cupa Mondială de Fotbal de meciuri istorice, rezultatele surpriză, reveniri de senzație, dar și recorduri greu de doborât până și în ziua de astăzi. Îmi propun astfel să-ți prezint în acest articol câteva statistici interesante despre Cupa Mondială de Fotbal:
O statistică interesantă ne arată că Brazilia este singură țară din lume care a participat la fiecare ediție a Campionatului Mondial de Fotbal și aici mă refer la turneul final, nu la faza calificărilor.
De două ori a și găzduit acest eveniment sportiv, lucru care i-a oferit un loc direct în grupe. Mai mult decât atât, echipa sud-americană a terminat de 11 ori în primele 4 echipe naționale ale lumii la această competiție pe care poți să pariezi și online și chiar să încasezi uneori bonus oferit fără depunere de agențiile de pariuri.
Al Doilea Război Mondial și-a pus amprenta în mod negativ și asupra acestui sport. Cupa Mondială nu s-a mai desfășurat între 1942 și 1946, însă după Război, Marea Britanie s-a alăturat forului mondial FIFA și la fel a făcut și Uruguayul.
Chiar și după reluarea competiției, a mai durat ceva până când lucrurile să își reintre în normal.
Celebrul trofeu Jules Rimet acordat câștigătoarei Cupei Mondiale a fost furat în condiții necunoscute în anul 1983. A fost furat chiar din Brazilia în 1983, pentru că țara primise acceptul să păstreze definitiv acest trofeu după ce a câștigat pentru a treia oară titlul în 1970.
Unele voci susțin că este posibil ca hoții să fi topit acest trofeu și să fi vândut apoi pe piața neagră anumite bijuterii fabricate cu metalul topit.
În anul 2002, Cupa Mondială a fost găzduită pentru prima dată în Asia. Totodată, acest an a mai marcat o premieră, fiind pentru prima dată când au fost două țări gazdă, respectiv Japonia și Coreea de Sud.
La doar 8 ani mai târziu, Africa de Sud a devenit prima țară din continentul african care găzduiește Cupa Mondială de Fotbal, prilej cu care lumea întreagă a putut auzi zgomotul teribil produs de vuvuzele.
Brazilia este una dintre cele mai puternice naționale de fotbal la nivel mondial și nu doar spectacolul de pe teren confirmă asta, ci și cifrele. Sud-americanii au câștigat de 5 ori trofeul de campioni mondiali în epoci diferite.
Prima dată când brazilienii au ridicat trofeul de campioni ai lumii a fost în 1958, iar așteptarea nu a fost una de lungă durata, pentru că fix la următoarea ediție, în 1962 au realizat dubla, destul de ușor.
Pele a contribuit decisiv la un alt titlu de campioni mondiali în 1970, iar ultimele două reușite au venit în 1994 și 2002.
Brazilia și Italia sunt singurele două țări din lume care au făcut dubla la Campionatul Mondial la ediții consecutive.
Germanii au arătat de multe ori că sunt un competitor de senzație la turneul final. Cu 4 titluri de Campioni Mondiali, nemții sunt un adversar de speriat pentru oricine, jucând cele mai multe finale și semifinale.
Nu e de mirare că germanii au jucat și cele mai multe partide la edițiile finale ale Cupei Mondiale, 106 până în acest moment.
Totodată, având în vedere numărul mare de meciuri jucate la Cupa Mondială, germanii dețin și recordul pentru cele mai multe goluri înscrise, respectiv 224. În plus, golgheterul all-time al competiției este germanul Miroslav Klose.
Un număr de 6 trofee se acordă celor mai buni jucători ai lumii. Cel mai bun jucător de la ediția respectivă primește un Balon de Aur, pe baza voturilor exprimate. Totodată, mai sunt acordate alte două trofee similare, unul de argint și celălalt de bronz.
Gheata de Aur este un alt trofeu dedicat pentru cel mai bun marcator de la Cupa Mondială, cu alte două trofee de argint și bronz pentru marcatorii de pe locurile 2 și 3.
Alte trofee interesante sunt cel de fair-play, bazat pe un sistem de punctaje în care cartonașele depunctează echipa, dar și cel pentru echipa care a ținut publicul în priză la ediția curentă de Campionat Mondial. O serie întreagă de trofee așadar care rămân în istorie alături de mândria de a evolua la un Campionat Mondial.
Mai sunt multe alte statistici interesante despre Campionatul Mondial de fotbal, iar timpul nu face altceva decât să mai adauge la aceste detalii care vor rămâne în istoria celui mai mare eveniment sportiv din lume.