Connect with us

Știri

Stela Popescu, ULTIMUL interviu! Ce a spus actriţa cu câteva zile înainte

Ultimul interviu emoţionant al Stelei Popescu a fost acordat cu câteva zile înainte să moară. Actrița a vorbit despre viață și felul cum i-a plăcut să trăiască.

”Toată lumea știe câți ani am. Mă mândresc că la vârsta asta cei tineri nu se sperie de mine. Toata viața am purtat tocuri înalte și pentru meseria pe care am avut-o și pentru faptul că doream să fiu mai înaltă. Acum resimt lucrul acesta. Nu mai am putere și răbdare să umblu cu tocuri foarte înalte”, a declarat Stela Popescu.

Citeşte şi Stela Popescu a murit! Durere fără margini în teatrul românesc

Actriţa Stela Popescu a murit, astăzi, la vârsta de 81 de ani. Actriţa a fost găsită la ora 15.50, de un echipaj SMURD, fară suflare, în propria casă.

„Un echipaj de-al nostru a fost la domiciliul dumneaei, în jurul orei 15.50 şi a găsit-o fără semne vitale“, a declarat doctorul Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti. Vestea morţii actriţei Stela Popescu a fost confirmată şi de viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.

Stela Popescu a murit. Marea actriță a încetat din viață la vârsta de 81 de ani. Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov.

În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.

În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent.

Citeşte şi Raed Arafat, declaraţie OFICIALĂ despre moartea Stelei Popescu

În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole “Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, unde lucrează și în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu strălucește în piese precum “Omul care a văzut moartea”, “Mama Boema”, “Boema, slăbiciunea mea” etc. A jucat 18 ani în “Preșul”, 12 ani în “Pețitoarea” și 10 ani în “Plicul”. A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Știri

To Top