Connect with us
Stilul de viaţă şi sănătatea părului

Știri

Stilul de viaţă şi sănătatea părului

Stilul de viaţă şi sănătatea părului

Stilul de viaţă pe care îl adoptăm se oglindeşte în aspectul nostru, în starea de sănătate, în confortul psihic şi în capacitatea de a face faţă tuturor cerinţelor din viaţa de zi cu zi. Organismul uman deţine capacitatea de a funcţiona foarte bine, atâta timp cât beneficiază de toate resursele necesare, de la calitatea şi cantitatea nutrienţilor, până la odihnă, mişcare fizică şi aer bine oxigenat.

Orice lipsa sau diminuare a acestor elemente, conduce spre instalarea dezechilibrelor interne care nu vor întârzia să afecteze aspectul nostru exterior.

Firul de păr

Firul de păr creşte dintr-un folicul, conţinând celule similare celor care formează pielea, în principal, proteina numită keratina. Fiecare folicul este înconjurat de capilare sangvine, acestea având rolul de a transporta elementele necesare reproducerii si creşterii firului de păr.

În acest proces, un rol esenţial revine activităţii hormonale, în special, hormonului denumit testosteron, prezent atât în organismul bărbaţilor, cât şi al femeilor. Orice dezechilibru pe acest palier va conduce la diminuarea funcţiilor hormonale, generând incapacitatea de susţinere a foliculilor în crearea firelor de păr.

Lupta cu pierderea părului

În special bărbaţii, dar nu sunt excluse nici femeile, se confruntă cu alopecia, pierderea părului parţială sau totală. Fiecare va încerca să descopere cauzele generatoare, cât şi cele mai eficiente metode de prevenire şi anulare a alopeciei. Ca măsură radicală, se poate apela la un transplant de păr, în cazul în care această procedură este posibilă, însă se impune şi intervenţia cu un tratament care să vizeze reechilibrarea  hormonală şi buna irigare sangvină, tocmai pentru a susţine activitatea normală a foliculilor de păr.

Întreţinerea sănătăţii firului de păr

Calitatea şi sănătatea firului de păr sunt dictate de starea foliculului, acesta fiind influenţat, la rândul lui, de circulaţia sangvină de la nivelul scalpului, dar şi de activitatea hormonală din organism. Pe de altă parte, este foarte important ca fiecare să trateze creşterea părului şi îngrijirea cu mare asumare, adoptând cele mai bune măsuri.

Se va acţiona asupra stilului de viaţă, evitând oboseala excesivă, alimentaţia haotică, stresul şi lipsa mişcării fizice. Se va acorda atenţie procedurilor cosmetice aplicate, cât şi produselor folosite. Nu se va acţiona agresiv asupra părului cu tehnici specifice de coafură şi se va respecta o igienă corectă şi potrivită tipului de păr şi problemelor specifice ale scalpului. Este foarte important ca orice problemă sesizată la nivelul scalpului să fie semnalată medicului dermatolog, doar astfel putându-se pune diagnosticul corect şi adaptându-se terapiile şi tratamentele cele mai eficiente.

Sursa de imagine:
Nadya Lukic / Shutterstock.com

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top