Știri
Studenții din România vor călători gratuit cu trenul
Studenții din România vor circula gratuit cu trenul, potrivit unei Ordonanțe de Urgență, publicată recent în Monitorul Oficial. Ministerul Transporturilor a anunțat că studenții vor avea gratuitate la transportul feroviar pentru un număr nelimitat de călătorii. Gratuitatea este valabilă inclusiv pe perioada vacanţelor universitare şi indiferent de operatorul feroviar.
În data de 6 ianuarie a fost publicată în Monitorul Oficial OUG 2/2017, referitoare la adoptarea în 2017 a unor măsuri de majorare a salariilor pentru unele categorii de bugetari, majorarea burselor pentru studenţi, majorarea pensiilor din sistemul public şi majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari.
Studenții vor circula gratuit cu trenul începând cu 1 februarie
Începând cu data de 1 februarie, se va aplica și măsura privind asigurarea transportului feroviar gratuit pentru studenți.
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor și Gabriel Petrea, ministrul Consultării Publice, împreună cu reprezentanții CFR Călători şi Metrorex, au participat, miercuri, la o întâlnire cu reprezentanții unor organizații studențești. La întrunire s-au discutat normele de aplicare a noilor gratuități.
Astfel, gratuitățile se vor acorda tuturor studenţilor înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă, într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România, de stat sau privată.
Facilitatea este valabilă pentru studenții înscriși la toate cele trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat, indiferent de forma de finanţare a studiilor (buget sau taxă).
Transportul feroviar gratuit va fi acordat tuturor studenților, indiferent de vârstă și naționalitate. Numărul de călătorii la care aceștia vor avea acces este nelimitat. Gratuitățile sunt valabile și pe perioada vacanțelor universitare.
”CFR Călători va facilita rezervarea biletelor gratuite atât la ghişee, automate, cât şi online. În perioada următoare, compania va implementa un sistem online de înregistrare a studenţilor eligibili pentru aceste biletele gratuite”, se arată în comunicat.
Citește și: Vremea provoacă haos în transporturile din Europa
la discuția purtată miercuri, s-a discutat despre posibilitatea de a creşte gradul de acces al transportul cu metroul pentru toţi studenţii din România