Connect with us
Surprize mari la Survivor. Cine este noua concurentă din echipa Faimoșilor

Știri

Surprize mari la Survivor. Cine este noua concurentă din echipa Faimoșilor

Survivor este una dintre cele mai urmărite emisiuni ale momentului. Competiția devine din ce în ce mai strânsă, iar concurenții sunt foarte stresați. Foamea, condițiile grele de trai, lipsa unui par confortabil și viața de acasă le lipsesc cu desăvârșire concurenților. Nici schimbările nu lipsesc. Noi concurenți vor apărea în competiție. Printre ei se numără și Ana Porgras, care vine în echipa Faimoșilor.

Ana Porgras, noua colegă a Faimoșilor

Competiția Survivor devine din ce în ce mai grea. Unii concurenți au părăsit deja concursul din cauza faptului că ceilalți colegi i-au nominalizat pentru eliminare, iar cei de acasă eu considerat că parcursul lor în Republica Domnicană trebuie să se oprească atunci.

La Survivor sunt așteptați noi concurenți. Unul dintre ei ei este Ana Porgras, cea care trebuia să intre în competiție încă de la începutul acesteia. Totuși, planurile ei au fost date peste cap de unele probleme de sănătate, care nu i-au permis să joace. Ea a fost înlocuită de Elena Marin, dansatoare, coregraf, fosta gimnastă și asistentă TV.

Ana Porgras este o celebră gimanstă, care a avut numeroase reușite de-a lungul carierei sale încheiate înainte de vreme. Ea se laudă cu o mulțime de medalii, printre care și o medalie de aur  la bârnă la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din 2010, o medalie de bronz cu echipa la Campionatele Europene din 2010 și o medalie de bronz la paralele la Campionatul Mondial de Gimnastică de la Londra din 2009.

Ana Porgras este optimistă și determinată

Alina Porgras a renunțat la sport la doar 18 ani, înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. După mai multe accidentări grave, a fost nevoită să se retragă.

Ea este foarte optimistă acum și are încredere în aptitudinile ei. Teama sa cea mai mare este accidentarea, însă va fi foarte atentă, va analiza traseele și va alege cea mai bună abordare a lor, pentru a se feri de incidentele neplăcute.

„Cred că voi face față acestei provocări. Am foarte multă răbdare cu oamenii în viața de zi cu zi, am capacitatea de a-i asculta, de a-i înțelege. Sunt sensibilă, dar compensez prin forța fizică, sunt tolerantă și văd partea bună a lucrurilor. Cel mai mult îmi vor lipsi apelurile telefonice cu mama mea, pentru ca noi vorbim zilnic. Îmi este frică să nu mă accidentez pe trasee, încerc să analizez care este cea mai bună abordare a lor.”,  a declarat Ana Porgras.

1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: TOP 50 – Țările cu cei mai BEȚIVI locuitori Surpriză uriașă: Pe ce loc este România – Stirile zilei

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top