Știri

Surse: Decizii fără precedent din partea Guvernului. Concediile de odihnă, scoase în afara legii

Măsuri fără precedent din partea Guvernului. Vești proaste pentru toți angajații din România. Pe surse, HUFF.ro a aflat că a fost adoptată o ordonanță de urgență care scutește companiile din țară de la plata concediilor de odihnă rămase restante. Măsura, care ar urma să intre în vigoare de astăzi, va nemulțumi angajații din România.

Ce se va întâmpla cu concediile de odihnă rămase restante

Este vorba despre o ordonanță guvernamentală de urgență menită să vină în sprijinul companiilor afectați de pandemia de coronavirus. Astfel, antreprenorii vor fi scutiți de la plata concediilor de odihnă rămase restante.

Conform legii actuale, angajatorul poate acorda 20 sau 21 de zile de concediu de odihnă. În cazul în care angajatul nu beneficiază de toate zilele de concediu, cele restante se raportează pe anul următor și încă 1 an după. Dacă nici în al doilea an, angajatul nu își ia acele zile de concediu, el le va pierde de drept.

Tot legea actuală spune că, în cazul demisiei, la lichidarea contractului de muncă se achită și zilele de concediu rămase pe lângă numărul de zile lucrate până la demisie.

Ce se schimbă

Ei bine, odată cu ordonanța de urgență dată de Guvern, companiile vor fi scutite de la plata concediilor rămase restante. Dacă până la 31 martie 2021 nu se iau zilele de concediu, acestea nu vor mai fi achitate angajatului.

Foarte important! În cazul demisiei, zilele de concediu nu vor mai fi plătite. Aceste măsuri sunt menite să sprijine companiile de la costuri pe perioada pandemiei, ele fiind valabile până la finalul anului 2021.

Ioan Vrauko este antreprenor și consideră că această măsură este una populistă și lipsită de legalitate în conformitate cu Codul Muncii.

„Compania noastră consideră măsura ca fiind una populistă, lipsită de legalitate în conformitate cu Codul Muncii. Angajații au dreptul la odihnă. Luam exemplul nostru de activitate, în care poate angajatul nu-și ia concediu că a convenit cu redactorul șef că este o perioadă aglomerată și pierde fără justificare dreptul la concediul de odihnă. Nu mi se pare ca fiind o soluție care să ajute antreprenorii, ci o măsură care vrea să transmită în piața muncii un mesaj de forma: „Angajatorul are din nou mai multe drepturi, sunt puține locuri de muncă, aveți grijă cum vi le păstrați”. În niciun legislativ, indiferent de culoarea politică, o astfel de măsura nici măcar n-a fost propusă, apoi adoptată. Mi se pare o încălcare gravă a drepturilor angajaților și deloc una de încurajare”, a declarat Ioan Vrauko, antreprenor.

Totodată, Guvernul a decis să supraimpoziteze bonusurile și orele suplimentare cu 400%, față de 100% cât erau până acum. Această măsură face ca firmele să fie reticente în a acorda bonusuri și a plăti orele lucrate peste program.

„Supraimpozitatarea bonusurilor, primelor de sărbători sau scoaterea în afara legislației a ajutoarelor de înmormântare, de naștere pe care companiile aveau dreptul să le acorde angajaților ca sprijin și trecerea lor la venituri impozabile este o masură lipsită de sens, în țara în care mulți preferă să lucreze la negru ca să evite taxele la stat”, a mai precizat Ioan Vrauko.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-10-29T16:35:18+02:00 16:35

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More