Polițiștii din Alba au reținut un bărbat suspectat de uciderea, în urmă cu două săptămâni, a fostului primar din Lunca Mureşului, Ioan Rusu.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii au identificat un bărbat de 58 de ani, din Lunca Mureșului, bănuit uciderea fostului primar al comunei.
”Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi ai Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, au identificat un bărbat de 58 de ani, din Lunca Mureşului, bănuit de comiterea infracţiunii de omor, din data de 27 noiembrie, a cărei victimă a fost un bărbat de 64 ani, din aceeaşi localitate. Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a luat, faţă de acesta, măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan.
Bărbatul a fost prezentat parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
Ioan Rusu, fostul primar PSD al comunei Lunca Mureșului a fost găsit mort în data de 27 noiembrie, cu mai multe tăieturi în zona gâtului. Cadavrul bărbatului a fost descoperit în jurul ore 5.00, pe o stradă din localitate, lângă mașina sa.
Fostul primar era inginer şi avea un doctorat în domeniul agriculturii. Edilul nu era cunoscut ca având dușmani. Victima ar fi plecat de acasă sâmbătă pentru a duce niște bani unui cunoscut. Acesta nu a mai ajuns la destinație și nici nu a revenit acasă.
Marius Ungureanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, declara că moartea fostului edil a fost extrem de violentă. Decesul a fost cauzat de multiple lovituri de cuțit în zona superioară a corpului, în abdomen, torace și gât
”Este o moarte violentă care a survenit în urma mai multor lovituri de cuţit, în zona superioară a corpului, în abdomen, torace şi în gât”, declara Ungureanu la acea dată.
Citește și: Un fost primar din Alba a fost găsit cu gâtul tăiat, lângă mașină
Ioan Rusu avea 64 de ani și a fost primar al comunei Lunca Mureșului în perioadele 2000 – 2008 şi 2012 – 2016. Rusu nu a mai candidat la funcția de primar în 2016 dar era consilier local din partea PSD.
Acest site foloseste cookies.
Read More