Categorii Știri

Tinerii sub 35 de ani pot primi teren gratuit pentru construirea unei locuințe. Care sunt condițiile:

Primăria municipiului Bistriţa a hotărât să pună la dispoziția tinerilor cu vârsta de sub 35 de ani loturi de teren prin contracte de concesiune, în vederea construirii de locuințe individuale. Proiectul de va desfășura în imediata apropiere a drumului de centură.

Potrivit calculelor făcute de viceprimarul Cristian Niculae, suprafaţa ar urma să fie împărţită în 700 de loturi, a câte 300, respectiv 500 metri pătraţi, pe care tinerii vor putea să îşi construiască locuinţe.

Cristian Niculae a organizat conferinţa de prezentare a proiectului chiar pe locul unde ar urma să se ridice noul cartier al Bistriţei, accesul în zonă făcându-se din drumul de centură pe un podeţ şi apoi pe o stradă îngustă, asfaltată doar parţial.

În imediata apropiere se află cimitirul municipal, Liceul tehnologic agricol, penitenciarul şi mai multe fabrici.

„Aici se va dezvolta un nou cartier al municipiului Bistriţa, un cartier modern, în care comunitatea şi natura o să fie pe primul plan, care va fi dotat cu toate utilităţile publice, cu multe spaţii verzi, o zonă de locuit bine gândită, cu străzi bine sistematizate, cu grădiniţe, cu locuri pentru amenajat magazine, cu transport public în comun.

Citește și: Tinerii pot primi teren gratuit pentru casă, de la primărie. Care sunt condițiile

Obiectivul nostru, al Primăriei municipiului Bistriţa, este de a-i determina pe tineri să rămână. Să se stabilizeze în oraşul nostru, să-şi construiască case în oraşul nostru. Să-şi întemeieze o familie în oraşul nostru. Să muncească în oraşul nostru, pentru a aduce plus valoare oraşului Bistriţa, oraş pe care îl iubim aşa de mult”, a spus Niculae.

Citește și: Teren gratuit pentru casă din partea statului. Ce trebuie să faci pentru a-l obține

Cele 36 de hectare se află în proprietatea municipiului Bistriţa, fiind înregistrate ca teren agricol, iar intenţia administraţiei este de a crea un proiect de tip „green city”, a precizat viceprimarul.

Cristian Niculae speră ca anul viitor să poată fi concesionate primele 250 de loturi pentru case, fondurile necesare pentru amenajarea terenului urmând să fie alocate din bugetul local. Viceprimarul nu a putut preciza de ce sume va fi nevoie şi nici când acest proiect ar urma să intre în dezbaterea Consiliului Local.

După 10 ani de la concesionare, terenul ar putea fi cumpărat

Terenurile ar urma să fie concesionate pe perioada de 49 ani, cu posibilitatea de prelungire până la 73 ani, şi vor putea fi cumpărate de cei ce le concesionează abia după 10 ani.

Mai mult, după încheierea contractului de concesiune, în termen de 2 ani este obligatorie obţinerea autorizaţiei de construcţie, iar în termen de 5 ani este obligatorie recepţia finală a lucrărilor.

Viceprimarul Cristian Niculae a mai precizat că va propune ca taxa de concesiune să fie de un leu pe metru pătrat pe an.

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More