Trei deținuți morți în urma unui incendiu la Penitenciarul Satu Mare. Deținuții au dat foc la saltele

1 min de citit
Trei deținuți morți în urma unui incendiu la Penitenciarul Satu Mare

Trei deținuți au murit miercuri seara și 2 sunt grav răniți în urma unui incendiu izbucnit la Penitenciarul din Satu Mare. Deținuții au dat foc la saltele.

Purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adrian Pop, a declarat corespondentului MEDIAFAX că răniții sunt duși la UPU Satu Mare.

„Trei persoane de la Penitenciarul Satu Mare au murit în urma unui incendiu, iar alte două sunt în stare gravă și au fost transportate la UPU. Alte cinci persoane au fost evaluate medical, dar nu au necesitat transport la spital. Au intervenit trei autospeciale de stingere și mai multe ambulanțe SMURD Satu Mare, una de la Maramureș, și ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ)”, a spus Pop.

Surse judiciare au declarat că victimele sunt deținuți care au dat foc la saltelele din celule în semn de protest pentru măsurile luate de închidere a ușilor de la celule care erau deschise până la ora de stingere.

Peniteciarul Satu Mare are regim semideschis.

Share This Article
Andreea Marinescu este reporter și redactor la HUFF.ro, unde a revenit în 2026. Are o experiență de 12 ani în jurnalism, dintre care ultimii trei în presa online, și a scris pentru publicații precum Revista Teo.La HUFF.ro se ocupă de știrile externe și de economie: prețuri, bani, consum și deciziile care ajung, mai devreme sau mai târziu, în buzunarul cititorilor. Este specializată în analize și explicații pe înțelesul tuturor, iar ca reporter de teren lucrează cu surse de informare verificate și credibile.O puteți contacta la marinescu@huff.ro.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *