Tutorial video. Gene naturale pentru o privire irezistibila

25.04.2016
Tutorial video. Gene naturale pentru o privire irezistibila

Aplica-ti gene naturale pentru o privire irezistibila! Sarmul feminin incepe cu o privire irezistibila! Iata sfaturile oferite de Antonia Rondelli, Trainer/Make-Up Artist – Professional Make-Up Academy.

„Daca nu am fost inzestrati in mod natural cu gene dese si lungi putem apela cu incredere la genele false de tip banda sau smocuri. Aceste gene ne confera desimea si lungimea de care avem nevoie pentru o privire intensa si patrunzatoare. Genele de tip banda ne intensifica linia genelor superioare si le putem aplica la orice eveniment important sau chiar zilnic, indepartandu-le seara inainte de culcare.

Este important sa alegem insa variantele din par natural cu banda „invizibila” ceea ce le face extrem de usor de aplicat si le ofera rezistenta in timp. Nefiind rigide, nu se vor desprinde in timpul evenimentului pentru care le purtam. Lungimea genelor alese nu ar trebui sa depaseasca jumatatea distantei dintre pliu si spranceana. De asemenea adezivul pe care il folosim este la fel de important. Putem alege unul alb care imediat dupa aplicare devine transparent sau unul gri care devine negru atunci cand se va usca.

Gene naturale pentru o privire irezistibila
Gene naturale pentru o privire irezistibila

Genele false le putem aplica cu mana sau cu o penseta ajutatoare, iar cu un betisor de bambus putem contribui la o mai buna fixare a lor. Este important sa le masuram inainte de aplicare, tinand cont de lungimea fiecarui ochi in parte, iar daca trebuie scurtate va trebui sa indepartam excesul din interiorul genelor banda si nu din exteriorul lor, taind din lungimea acestora.

CITESTE SI: Tutorial video. BEAUTY BLENDER-UL – Un must have in aplicarea fondului de ten
CITESTE SI: Tutorial video. Cum sa te demachiezi corect

Pe banda genelor vom aplica o linie discreta dar vizibila de adeziv si dupa cateva secunde le vom lipi cat mai aproape de linia genelor noastre superioare fara sa ne ramana un culoar vizibil intre genele naturale si cele false. Dupa aplicare va trebui sa asteptam cateva secunde uscarea adezivului si lipirea lor, timp in care putem sa aplicam fardul de obraz sau balsamul pentru hidratarea buzelor. Dupa ce adezivul a fixat genele false, putem rimela genele naturale, inserandu-le astfel printre cele false pana cand vom avea o linie uniforma a genelor noastre. La final, putem uniformiza linia genelor superioare cu o tusa fina de eyeliner care le va da acestora o mai buna rezistenta in timp.”
Antonia Rondelli, Trainer/Make-Up Artist – Professional Make-Up Academy.