Connect with us

TV

Alex, Ștefan și Roxana, cuvinte emoționante despre finaliștii Exatlon: „Merită să fie în finală”

Alex Nedelcu, Ștefan Floroaica și Roxana Moise au venit să îi susțină pe colegii lor.

Cei trei războinici i-au emoționat foarte tare pe Vladimir și pe Ionuț, care nu se așteptau să îi revadă atât de repede după semifinală.

„Chiar mi-ai lipsit. Am crezut că a trecut mult timp”, a spus Ionuț.

„Mă simt bine. Întreabă-mă ca să vorbim. Mî uit la ei și îi văd emoționați. Văd cum a trecut Exatlon peste ei, într-un mod frumos. M-am uitat la imagini din culise, ați avut cea mai frumoasă transformare. Îl apreciez foarte mult pe Vladimir că a rămas ultimul. Îl simt foarte aproape de mine, omul s-a ținut foarte bine și are multe calități. Ce e dincolo de calitățile fizice, ați găsit un om integru, Vladimir a inspirat mulți oameni. Omul acesta merită să fie în finală”, a dezvăluit Alex.

„Am plecat de acasă în același avion. A văzut numai în față, tot mai sus, luptă mai mult și mai mult. Întotdeauna a fost cel mai greu adversar. Din punct de vedere fizic, a fost cel mai bun, nu a lăsat nivelul jos. A ridicat mult Exatlon. Îi mulțumesc că s-a luptat aici și pentru ce a făcut pentru echipa noastră, că a crezut când nimeni nu mai credea. Nu s-a dat bătut niciodată. Își merită locul cu vârf și îndesat. Îl apreciez și îi urez succes”, a mărturisit despre Ionuț.

Citește și: Primele cuvinte ale finaliștilor Exatlon! Ce au dezvăluit Vladimir Drăghia și Ionuț Sugacevschi în această seară

Roxana, la rândul ei, este emoționată.

„Exact așa mă simt, ca și cum aș fi câștigat acest concurs. Prin simplul fapt că am rămas ultima fată. Îi felicit din suflet pe amândoi. Pe Vladimir și pe Ionuț, care a luptat cu toată puterea lui, chiar dacă uneori era accidentat. Ne roteam. Am avut de câștigat în cele șase arene.

Citește și: Exatlon 23 mai, FINALA: Cine a câştigat: Vladimir Drăghia sau Ionuţ Sugacevschi. START VOT

Ștefan, războinicul care a pierdut în fața lui Vladimir, a făcut câteva dezvăluiri despre cei doi finaliști.

„Am emoții pentru ei. Nu o să vorbesc despre mine. Mă uitam la acel trofeu și îl văd că este gri. Am o primă imagine. Vreau să spun că amândoi merită să câștige. Pe Vladimir îl stimez de multă vreme. L-am luat în vizor, îmi doream foarte mult să concurez cu el, l-am admirat din umbră. Mi-au plăcut multe lucruri la el: caracterul, felul sportiv, l-am apreciat mult în anumite arene, cum aborda multe probleme. M-a emoționat un pic. În ultima vreme am trecut de gradul de adversar, l-am simțit mai aproape, pot spune că îmi este prieten, dacă și el îmi este prieten. Sunt emoționat.

Ionuț. Al meu. Omul își merită pe deplin locul aici. A trecut prin foarte multe greutăți, lucruri care nu s-au văzut la TV. Mi-am dat seama că multe lucruri nu au fost văzute acasă. Foarte multe jocuri au fost câștigate datorită lui.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

To Top