TV
Câți bani primesc Vulpița și Viorel pentru a apărea la Acces Direct
Vulpița și Viorel sunt două personaje care apar de mai bine de șase săptămâni la Antena 1 în emisiunea „Acces direct”. Inițial cei doi s-au prezentat în emisiunea prezentată de Mirela Vaida pentru a reclama un presupus viol pe care Vulpița l-ar fi suferit.
Ulterior s-a aflat de fapt ca bărbații pe care femeia îi acuza erau amanții acesteia și nici vorbă de agresiune sexuală. Și așa a început o telenovelă care pare să nu se mai termine.
Asaltați de comentarii răutacioase venite din partea publicului, Mirela Vaida a declarat într-o emisiune extrem de supărată că nu este vina ei că telespectatorii „Acces Direct” urmăresc emisiunea și se laudă că peste 2 milioane de oameni urmăresc povestea lor.
Cazul a ajuns și-n atenția CNA, care nu poate interzice prezența lor în emisiune, dar acuză postul că îi pun pe cei doi într-o postura degradantă și vorbesc despre viol și înșelat în plină audiență la care au acces și copiii.
Toată lumea se întreabă dacă cei doi primesc bani pentru că sunt prezenți în emisiunea de la Antena 1, iar sursele HUFF.ro au aflat că aceștia sunt plătiți cu 1500 de lei pe săptămână.
La asta se adaugă și beneficiile pe care le au din partea emisiunii. Acces direct și Antena 1 le asigură cazare la un hotel, transport în toate locațiile în care îi pun să facă diverse lucruri și desigur niciun weekend fară vreo plimbare în afara Bucureștiului.
Veronica și Viorel Stegaru nici că se mai lasă duși acasă cu așa beneficii la care doar au visat în satul lor natal Blăgești.
Rând pe rând la televizor au fost invitați și presupușii violatori, Marian a venit în încercarea de a demonstra ca Vulpița are de fapt un copil cu el, iar zilele trecute a venit chiar și mult disputata mama soacră care a venit să-i cheme acasă pe Viorel Stegaru, fiul ei și Veronica Stegaru nora acesteia.
Petiții pe internet pentru a nu-i mai vedea la TV
Zeci de persoane s-au mobilizat pe rețele sociale și au organizat petiții, dar și sute de reclamații către CNA prin care cer Antenei 1 să nu mai difuzeze telenovela Vulpița și Viorel.
Pagina de Facebook ȘTIRI24 a postat zilele trecute o fotografie cu mesajul „STOP, nu ii mai vrem promovați” care a strâns peste 1 milion de reacții, mii de share-uri și aprecieri.