Connect with us
Începe Chefi la Cuțite! Când putem urmări cel mai cunoscut show culinar

TV

Începe Chefi la Cuțite! Când putem urmări cel mai cunoscut show culinar

Chefi la Cuțite este unul dintre cele mai interesante show-uri culinare ale momentului. Competiția de gătit se bucură de mare succes și aduce o audiență uimitoare postului TV care o difuzează. Din cauza pandemiei, filmările au întârziat, dar se pare că producătorii au început deja treaba și au anunțat data exactă la care va fi difuzată din nou cea mai iubită emisiune.

Chefi la Cuțite 2021

Emisiunea Chefi la Cuțite revine pe micile ecrane. Telespectatorii deja îi simt lipsa show-ului lor preferat și sunt pregătiți pentru noi surprize și rețete care mai de care. Deși pandemia a dat peste cap planurile multor producții, se pare că emisiunea culinară s-a desfășurat cu bine, motiv pentru care va începe de la data de 1 martie.

În prima zi de primăvară, Antena 1 vine cu surprize pentru telespectatori. Emisiunea de gătit a momentului este pe cale să înceapă și anunță un show incendiar. Cei trei chefi sunt pregătiți pentru preselecții și vor să aleagă cei mai buni bucătari, cu care să lupte pentru marele premiu.

Când începe Chefi la Cuțite sezonul 9

Pentru că Gina Pistol este însărcinată, echipa a decis că are nevoie de ajutor, motiv pentru care Speak a fost ales pentru postul de co-prezentator. El îi va întâmpina pe concurenți și va sta cu susținătorii acestora. Gina l-a instruit bine înainte de filmări și este pregătit pentru această provocare interesantă, de unde va avea multe de învățat.

„Rolul meu va fi acela de a sta alături de susținători atunci când concurenții intră la jurizare și uneori de a-i întâmpina pe cei care urmează să meargă la bancurile de lucru. Am stat mult de vorbă cu Gina, mi-a povestit în detaliu cum se desfășoară lucrurile, mi-a zis că voi cunoaște foarte multe povești, că voi simți emoțiile concurenților și că toată experiența va fi ceva surprinzător”, a declarat Speak.

Se pare că pandemia nu a fost o problemă prea mare pentru chefi și concurenți, spre deosebire de alte emisiuni care au fost anulate din cauza coronavirusului. Sezonul cu numărul 9 se anunță a fi cu adevărat special, deși toți au fost nevoiți să respecte reguli stricte pentru a se proteja și a elimina orice pericol. Lupta va fi una strânsă, pentru că fiecare dintre cei trei chefi își dorește să câștige.

„Am avut norocul să nu avem niciun incident legat de coronavirus , dar asta și pentru că au existat încă de la început niște reguli foarte stricte, s-au respectat toate măsurile necesare, iar orice pericol a fost anihilat încă de la început. E un sezon special, dar ne bucurăm că am reușit să îl filmăm pentru că știu că sunt multe proiecte TV care au fost amânate sau care nu au putut filma așa cum o făceau înainte. S-au schimbat niște chestii de tradiție la noi, dar nu aveam cum să filmăm altfel. E un sezon intens, cu o luptă aprigă la amulete 😊’, a povestit Florin Dumitrescu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

To Top